PSD-istul Nasra s-a descotorosit de oamenii președintelui Camerei de Comerț
AdministrațiePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - mai 06, 2018 1 1079
UNPR, organizația fondată de fostul ministru al Administrației și Internelor, Gabriel Oprea, deținea filială și la Cluj, sub conducerea șefului Camerei de Comerț și Industrie, Ștefand Dimitriu (pe vremuri, unul dintre PSD-iștii cu greutate din forul administrației locale). În 2016, când Oprea a decis să-și unească partidul cu PMP-ul lui Traian Băsescu, la Cluj Dimitriu a ales să iasă din linie și să intre într-o alianță cu foștii săi colegi de partid, negociind la sânge ca oamenii săi să fie inclusi atât pe locurile eligibile din Consiliul Local, cât și pe cele din Consiliul Județean. Nu e foarte clar cum au decurs negocierile dintre Ștefan Dimitriu și Remus Lăpușan – cel care conducea la vremea respectivă PSD Cluj – cert este că Tothfalusi Andras – unul dintre oamenii lui Dimitriu – a intrat din start în forul Consiliului Local Cluj Napoca, în timp ce secretara sa de la Camera de Comerț, Ibolya Szabo, avea un loc în așteptare în forul Consiliului Județean Cluj, în cazul în care unul dintre PSD-iști ar fi ales să se retragă, lucru care, de altfel, s-a și intâmplat, în decembrie 2016, când Vasile Ilea a plecat în Parlament, obținând un mandat de senator. De atunci și până în prezent, actualul președinte al PSD Cluj, Horia Narsa, a preferat să rămână cu un loc în minus în forul administrației județene, tocmai pentru ca secretara lui Dimitriu să nu-și ia în primire mandatul de consilier. După doi ani, PSD-iști au găsit în sfârșit soluția „administrativă” pentru a se putea descotorosi de secretara lui Dimitriu: au dat-o pur și simplu afară din partid. Pe lista aleșilor locali, după Ibolya Szabo, urma un PSD-ist care se cam ocupă cu tăiatul frunzelor la câini, Viorel Luca, care până nu demult a deținut, tot pe linie de partid, o funcție inventată de director adjunct în cadrul societății Univers T, din patrimoniul Consiliului Județean. Cum posturile pentru acestă societate au fost scoase la concurs, PSD-istul Viorel Luca a cam rămas fără loc de muncă, liderii de partid fiind astefel determinați să găsească soluții pentru a o elimina pe Ibolya Szabo de pe lista aleșilor locali, în favoarea lui Luca.
„N-a venit pe la partid și am dat-o afară” – se justifică Horia Nasra
La ultima ședință de Consiliu Județean, Viorel Luca și-a luat în primire mandatul de consilier, executivul administrației județene consemnând că Ibolya Szabo nu mai îndeplinește calitatea de membră a PSD, pierzându-și astfel locul cuvenit prin alegerile derulate în 2016. Contactat de Actual de Cluj, liderul organizației județene a PSD, Horia Nasra, a explicat că una din condițiile pentru care oamenii șefului Camerei de Comerț au fost acceptați pe listele de aleși locali a fost ca ei să intre în PSD și să devină membri activi. „N-aș putea să spun ce au mai negociat Remus Lăpușan cu Ștefan Dimitriu la vremea aia, ce e sigur e că cei care s-au aflat pe listele aleșilor locali s-au înscris în PSD. Numai că doamna Ibolya Szaba nu s-a arătat deloc prin partid, prin urmare, organizația municipală a exclus-o”, a comentat Nasra. În cazul consilierului local Tothfalusi Andras, el nu a formulat niciun reproș, însă nu pentru că l-ar iubi mai mult. Dacă Tothfalusi ar fi îndepărtat, în locul său în Consiliul Local ar trebui să intre un reprezentant ALDE și nicidecum un PSD-ist, astfel că Nasra se vede nevoit să coabiteze cu omul lui Dimitriu, cel puțin la nivel local. Reamintim că PSD-iștii i-au cooptat în partid pe oamenii lui Dimitriu din UNPR, însă cu cei din ALDE au candidat în alianță, pentru același număr de locuri, fiind în prezent nevoiți să facă echipă la nivelul Consiliului Local. În ultima perioadă, însă, ALDE s-a detașat de PSD, iar cum campania se apropie, toată lumea se așteaptă ca ruptura să fie tot mai evidentă.
cat mai rabdam ca tare incompetenti ca dragnea si lungai lui ( nasra)?
cat mia inghit psd-isti modul asta intern de conducere ? o rusine pt democratie!