Închide

Promovarea la definitivat crește cu 3% în Cluj după contestații

Educaţie by Actual de Cluj - iul. 17, 2015 0 230

Cu trei procente, cu atât a crescut ponderea candidaților promovați la examenul de definitivat în Cluj, după contestații. Rezultatele au fost afișate azi.

După soluționarea contestațiilor, procentul de promovare a examenului de definitivat este, în Cluj, de 60,17%, față de 56,88% înainte de contestații.

Examenul de definitivat e unul național – iar la Cluj un număr de 334 candidați au fost evaluați, dar dintre aceștia doar 190, adică mai puțin de 56%, au reușit să obțină note mai mari de 8 și, astfel, să promoveze examenul. Dintre acești 190 de profesori, trei au reușit să obțină nota maximă, 10 – la limba și literatura română, educație muzicală specializată și psihopedagogie socială.

La examen trebuiau să se prezinte, în Cluj, 389 candidați, doar 336 au participat efectiv la concurs: 14 s-au înscris dar nu s-au prezentat, patru s-au retras în timpul concursului din motive medicale și alți 35 s-au retras din motive personale. Numărul celor înscriși a fost chiar mai mare – 416 în total. Centrul de examen din Cluj e Colegiul Tehnic Energetic din Cluj-Napoca (foto). Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate în 18 iulie.

În țară numărul profesorilor înscriși la examenul de definitivat e de 9.385. Proba a durat patru ore și a inclus subiecte de specialitate – pedagogie, psihologia educației și metodica predării. Nota minimă de promovare e 8.
Examenul de definitivat e cel care face diferența între profesorii angajați pe perioadă determinată și cei care au contracte pe perioadă nedeterminată.  Cei mai mulţi candidaţi sunt cadre didactice în învăţământul preşcolar (1.801 candidaţi) şi primar (1.433 de candidaţi).

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare