Proiectul pentru unul dintre cele mai lungi drumuri de turism pe bicicletă din România, care străbate aproape o sută de kilometri și în Cluj, a ajuns la Agenția pentru Protecția Mediului
Administrație by Actual de Cluj - sept. 10, 2024 0 105
Proiectul pentru unul dintre cele mai lungi drumuri de turism pe bicicletă din România, care străbate aproape o sută de kilometri și în Cluj, a ajuns la Agenția pentru Protecția Mediului.
APM Cluj ar urma să emită acordul de mediu necesar elaborării Studiului de Fezabilitate și a documentațiilor tehnice aferente proiectului inter-județean ”Velo Apuseni” – mai exact pentru lotul din Cluj, care numără aproape o sută de kilometri. ”Această solicitare este una necesară în contextul în care zona de implementare a acestui proiect se suprapune cu ariile naturale protejate Parcul Natural Apuseni și Munții Apuseni-Vlădeasa, pentru care legislația de profil prevede o evaluare a impactului pe care proiectele publice de acest tip îl pot avea asupra mediului”, arată Consiliul Județean.
După obținerea acordului de mediu urmează alte avize – dar și elaborarea documentațiilor tehnice de autorizare și execuție a lucrărilor. Dacă totul merge bine, arată instituția, primele lucrări la piste încep anul viitor.
Obiectivul general al proiectului ”Velo Apuseni” vizează realizarea a 227 km de piste de biciclete, desfășurate pe teritoriul județelor Cluj, Bihor și Alba, din care peste 40%, respectiv minim 92,4 km, vor fi amenajați pe teritoriul județului Cluj.
Conform proiectului, traseul propus va traversa opt comune clujene – Mărgău, Beliș, Mărișel, Râșca, Călățele, Sâncraiu, Săcuieu și Poieni. Valoarea contractului de finanțare este de 110 milioane de lei, banii fiind asigurați, în proporție de 100%, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Proiectul „Velo Apuseni” a rezultat în urma unui parteneriat încheiat în anul 2021 între județele Cluj, Bihor și Alba. În luna martie 2023 a fost semnat contractul de finanțare a investiției, în valoare totală de 110 milioane de lei, banii fiind asigurați prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Județele Cluj, Alba și Bihor și-au asumat să fie conectare prin piste de biciclete, într-un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cele trei județe vor fi unite în zona Munților Apuseni prin piste de biciclete, pe o distanță de 227 de kilometri. Traseul cicloturistic „Velo Apuseni” implică 99,3 km pe teritoriul judeţului Bihor, 92,4 km în judeţul Cluj, iar restul de 35,3 km, pe teritoriul judeţului Alba. Proiectul trebuie să fie gata până în 2026, fiind unul finnațat în carul PNRR.
Inițial, traseul trebuia să fie de aproape patru ori mai lung. Cererea de finanţare depusă iniţial avea în vedere amenajarea unui traseu cicloturistic de 823 km în cele trei judeţe. În urma evaluării de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a tuturor proiectelor depuse la nivel naţional, a fost admisă o limită de 227 km de trasee în judeţele Bihor, Alba şi Cluj, reprezentând 27,6% din propunerea iniţială.
Împărțirea pe lungimi a Velo Apuseni este următoarea: 93 km vor fi pe teritoriul judeţului Bihor, 92,4 km în judeţul Cluj, iar restul de 35,3 km, pe teritoriul judeţului Alba. Estimările sunt că, în iunie 2026, traseul va fi deschis integral circulației.
Citește și:
Traseul de piste velo prin Apuseni care urmează să lege Clujul de Alba și Bihor primește finanțare
Traseu cicloturistic de 227 de kilometri între Bihor, Alba și Cluj, anunțul a venit azi