Închide

Proiectul din Cluj care inspiră și alte orașe din România

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - ian. 18, 2020 0 794

Programul „Autobuze școlare pentru transportul elevilor”, din Cluj-Napoca se extinde. După doi ani de zile în care mii de copii au mers la școală cu transportul dedicat exclusiv școlilor, administrația locală va cumpăra în 10 microbuze. De anul acesta, aproape 30 de autobuze școlare vor circula în Cluj.

Pornit ca un proiect pilot în urmă cu doi ani de zile, programul autobuzelor școlare  a avut succes în Cluj. Propunerea a venit de la clujeni în cadrul procesului de bugetare participativă prin care oamenii propun în limita unui buget proiecte iar primăria se angajează să le susțină financiar și să le implementeze.  Proiectul a început în septembrie 2018, în urma unui parteneriat între Primăria Cluj-Napoca – Compania de Transport Public și Inspectoratul Școlar. Inițial, acesta s-a desfășurat timp de 40 de zile, la 2 școli din Municipiul Cluj-Napoca, de la Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” si Liceul Teoretic “Avram Iancu”, pentru elevii claselor 0-4.

Fiindcă a funcționat foarte bine, cele 5 trasee pentru autobuzele școlare au fost permanentizate. Mai mult, în luna iunie 2019, Primăria Cluj-Napoca și Compania de Transport Cluj-Napoca au extins proiectul, numărul traseelor fiind majorat de la 5 la 12.

În prezent există 17 autobuze speciale care îi transportă pe elevi, iar anul acesta primăria va cumpăra încă 10.

Programul transportului elevilor a fost adoptat și de autoritățile din Timișoara, iar alte orașe din România se gândesc serios să-l introducă în rutina zilnică.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare