Închide

Proiectul bonelor plătite de la bugetul local a intrat în dezbatere publică. Ce sume vrea să ofere primăria Cluj fiecărei familii care nu a prins un loc în creșele publice

Actualitate by Catalin Suciu - aug. 21, 2019 0 116

Administrația locală din Cluj vrea să îi ajute pe părinții ai căror copii nu au prins loc la creșele de stat din oraș și propune un proiect inedit: bani de la bugetul local pentru angajarea unor bone acreditate. Proiectul prevede alocarea unor sume cuprinse între 250 și 750 de lei fiecărei familii, dar și sumele acestea sunt condiționate de venituri.

Proiectul a fost lansat în dezbatere publică și ar putea intra în vigoare din toamnă. Aproape 1000 de copii au rămas și anul acesta pe dinafară la înscrierea în creșele de stat din Cluj. Părinții sunt nemulțumiți și nu au soluții. Creșele private sunt foarte scumpe. Fiecare familie ar trebui să achite în medie, 1500 de lei pe lună pentru un copil.
Varianta propusă de administrația locală prevede acordarea unor ajutoare financiare cuprinse între 250 și 750  de lei pentru fiecare familie care nu a prins loc în creșele publice. Banii, susțin autoritățile locale, ar fi suficienți pentru angajarea unor bone acreditate. Dar și aceste sume sunt condiționate: vor primi acești bani doar familiile care au venituri lunare sub 3500 de lei.
Primăria așteaptă un aviz de la curtea de conturi, iar în toamnă vrea să adopte proiectul bonelor.

Potrivit anunțurilor oficiale, o bonă acreditată în Cluj-Napoca se angajează cu cel puțin 1500-1700 de lei sau chiar mai mult, în funcție de programul optat.

Anul trecut s-a schimbat și regulamentul de înscriere la creșă, administrația stabilind un criteriu controversat de departajare. Părinții cu vechime mai mare în Cluj vor avea întâietate la înscrierea copiilor în creșe. Iar aici nu mai este vorba de viză de flotant, ci de toți cei care au domiciliul în oraș. Practic, familia Popescu care locuiește de 10 de ani în Cluj își va putea înscrie copilul la creșă mai ușor, față de familia Brătianu, care s-a mutat de doi ani în Cluj. La punctaje egale, se vor oferi puncte suplimentare celor care au domiciliul de mai mult timp în Cluj.

674 de copii au fost admiși anul acesta, în timp ce 962 au fost respinși.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare