Închide

Proiect de cercetare demarat de Universitatea Cluj. E primul club din România care face asta

Sport by Catalin Suciu - mart. 01, 2019 0 1578

În parteneriat cu un grup de cercetători ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai, FC Universitatea Cluj devine primul club de fotbal din România care demarează o cercetare riguroasă în rândul fanilor pentru a afla care sunt punctele forte, dar și nemulțumirile lor, astfel încât suporterii să fie mulțumiți cu adevărat de experiența trăită pe stadion, a anunțat clubul studențesc.

Fanii sunt invitați să acceseze și să completeze un chestionar online, accesând link-ul: https://goo.gl/forms/Nn9hdGmKj8IlRs2v1, cel târziu până în data de 15.05.2019.

Acolo, suporterii sunt invitați să ofere punctaje vis-a-ais de condițiile de desfășurare ale meciurilor, despre curățenia din interiorul și din exteriorul arenei, sunt întrebați inclusiv despre numele stadionului, modul în care se comportă personalul de securitate, accesibiltiatea spre stadion din punct de vedere al infrustructurii și multe alte chestiuni organizatorice.

În chestionar apar și întrebări legate de relația dintre club și suporteri sau campania de transferuri și felul în care percep fanii jocul echipei.

Toți cei care vor completa integral chestionarul și vor furniza o adresă de email validă vor participa la o tombolă cu premii oferite de club. Se vor acorda trei premii constând în câte un tricou oficial al echipei. Tragerea la sorți și trimiterea prin email către câștigători a informațiilor necesare pentru revendicarea și ridicarea premiilor vor avea loc cel târziu în data 30.05.2019.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.