Închide

Profit net de peste două milioane de euro pentru o fabrică de cărămizi din Cluj, în S1

Economie by Actual de Cluj - aug. 31, 2020 0 465

Profit net de peste două milioane de euro pentru o fabrică de cărămizi din Cluj, doar în primul semestru al acestui an, conform raportului publicat pe Bursa de Valori București.
E vorba de producătorul clujean de cărămizi Cemacon SA, care a raportat în S1 un profit net de 10,31 milioane de lei, adică peste două milioane de euro, și un profit operațional de 17,8 milioane de lei, la o cifră de afaceri de aproape 12 milioane de euro.

”Cemacon vine după un an 2019 de vârf de ciclu, cu niveluri record de profitabilitate, cifra de afaceri și încărcări ale capacităților de producție. Efectele pandemiei, al măsurilor de izolare și consecințele de frânare a activității economice au afectat și activitatea noastră cu preponderentă în lunile aprilie și mai. În contextul greu de previzionat din perioada de urgență, decizia noastră a fost de a derula, la toate cele trei fabrici, lucrări ample de mentenanță, amânate constant în ultimii ani ca urmare a cererii ridicate de materiale de zidărie. Acestea au fost de bun augur, pentru că la reluarea producției, care a fost după perioade scurte de 1.5-2 luni, productivitățile și calitatea
au fost îmbunătățite”, arată directorul fabricii, Ionel Stoleru, în raportul semestrial. ”Încasările și livrările au fost peste nivelul anului trecut, iar lichiditatea companiei este foarte ridicată”.

Principalul acționar al fabricii clujene de cărămizi este grupul de bricolaj Dedeman SRL Bacău, cu 73,3% din participații.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu