Închide

Producția industrială a Clujului crește cu peste 20% într-un an

Economie by Actual de Cluj - ian. 30, 2024 0 164

Producția industrială a Clujului crește cu peste 20% într-un an, conform datelor statistice publicate ieri.

Mai exact, în noiembrie producţia industrială a crescut cu 22,9% faţă de aceeaşi lună din anul 2022, arată datele Direcției Județene de Statistică publicate ieri. Comparativ cu primele 11 luni din 2022, în același interval din anul trecut indicele producției industriale a ajuns la 105,5%. Indicele valoric al cifrei de afaceri din industrie, în noiembrie, a fost cu 22,1% mai mare faţă de luna noiembrie 2022., iar în primele 11 luni – de 110,6% față de aceeași perioadă a anului 2022.

Activitatea de comerț exterior din Cluj în primele 9 luni de anul trecut se concretizează în realizarea unui volum de export în valoare  de peste două miliarde de euro – iar importurile ajung la 3,44 miliarde. Comparativ cu primele nouă luni din anul 2022, exportul a scăzut cu 2,1% , iar importul a crescut cu 11,2%. Deficitul comercial în primele nouă luin din an a ajuns la 1,4 miliarde de euro, cu aproape 40% mai mare decât deficitul comercial înregistrat în aceeași perioadă din anul 2022.

Indicele producţiei industriale (IPI) măsoară evoluţia rezultatelor activităţilor cu caracter industrial de la o perioadă la alta, acesta fiind un indice de volum.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu