Primarul Emil Boc, despre cele aproape 500 de locuințe pentru familiile rome din Pata Rât: „Nu se dau gratis. Rămân proprietate publică și se închiriază”. Proiectul european a fost aprobat de Consiliul Local
ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - iul. 28, 2026 0 32
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat în ședința extraordinară din 28 iulie proiectul „LOCUS: Locuire, Oportunități și Coeziune Urbană Sustenabilă”, prin care municipiul urmărește atragerea mai multor milioane de euro din fonduri europene pentru relocarea treptată a familiilor rome din comunitățile informale de la Pata Rât și integrarea lor în locuințe cu caracter social. În total, Primăria Cluj vrea să cumpere peste 500 de apartamente în Cluj-Napoca și în comunele din zona metropolitană.
În timpul dezbaterilor, consilierii au ridicat întrebări privind finanțarea, condițiile în care vor fi repartizate locuințele și monitorizarea beneficiarilor.
Consilierul local USR Mihaela Nia a anunțat că votează proiectul, dar a subliniat că sprijinul nu este unul necondiționat. Ea a arătat că fondurile provin în principal din finanțări europene și nu din taxele locale, însă a cerut ca beneficiarii să fie monitorizați și să existe consecințe dacă obligațiile asumate nu sunt respectate. „Votez pentru că în acest proiect există condiții reale (…) dar există și monitorizare și consecințe dacă aceste reguli nu sunt respectate. Aș vrea ca votul de astăzi să fie începutul unei monitorizări și nu finalul discuției”, a afirmat aceasta.
Viceprimarul Oláh Emese, inițiatoarea proiectului, a explicat că strategia municipiului prevede desființarea până în 2030 a așezărilor informale din zona Pata Rât și asigurarea unor condiții decente de locuire. Potrivit acesteia, proiectul continuă programele Pata Cluj, Pata 1 și Pata 2, derulate în ultimii aproximativ 20 de ani cu fonduri europene și norvegiene, iar hotărârile adoptate în ultimele două ședințe creează cadrul instituțional necesar pentru accesarea noilor finanțări europene.
Primarul Emil Boc a declarat că este primul proiect de acest tip din România, motiv pentru care procedurile de avizare au durat mai mult. Edilul a insistat asupra faptului că locuințele nu vor deveni proprietatea beneficiarilor.
„Aceste locuințe se dau în chirie. Nu devin proprietatea cuiva, ele rămân proprietate publică”, a spus Boc. El a adăugat că municipiul construiește în paralel și alte locuințe sociale, cumpără apartamente de pe piață pentru persoanele aflate pe listele de priorități și acordă ajutoare de până la 300 de euro pentru plata chiriei persoanelor aflate în dificultate. „Banii vin din fonduri europene, astfel încât să rezolvăm mai repede și mai ușor această problemă, fără a lua bani de la bugetul Primăriei Cluj-Napoca. Din contră, aducem bani în comunitate”, a mai afirmat Emil Boc.
În timpul dezbaterii, consilierul PSD Radu Lupaș a salutat faptul că municipiul își mărește patrimoniul imobiliar și i-a cerut primarului ca aceste active să nu fie înstrăinate în viitor.
Viceprimarul Oláh Emese a precizat că locuințele din proiect nu sunt locuințe sociale în sensul Legii locuinței, ci locuințe cu caracter social, însă destinația lor va fi menținută obligatoriu cel puțin zece ani, conform mecanismului aprobat de Consiliul Local și condițiilor impuse prin proiect. „Astăzi aprobăm depunerea proiectului pentru accesarea fondurilor nerambursabile. Am făcut o instituționalizare a tot ce a existat până acum și a funcționat foarte bine”, a mai explicat Oláh Emese.
Spre finalul dezbaterilor, consilierul AUR Cosma a criticat durata implementării, afirmând că administrația se laudă cu un proiect început în urmă cu două decenii și întrebând retoric dacă marile investiții ale orașului vor avea nevoie de perioade similare pentru a fi finalizate.
Viceprimarul Oláh Emese a răspuns că activitatea de sprijinire a comunității din Pata Rât se desfășoară de aproximativ 20 de ani, însă ceea ce s-a aprobat acum reprezintă cadrul instituțional și depunerea proiectului pentru o nouă finanțare europeană, nu începutul intervenției în zonă.

Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Victorie pe burta goală! CFR a învins -o la scor pe Voluntari, dar jucătorii amenință cu memorii
iul. 28, 2026 0
-
Garden Center Construct, firma plătită cu milioane de Primărie pentru spațiile verzi din Cluj, nu e în stare să îngrijească nici măcar un petic de iarbă de lângă grupul statuar Școala Ardeleană pe care clujenii și l-au dorit pe soclu și cu „verde”
iul. 28, 2026 0
