Închide

Primarul Clujului, acuzat de CSU Craiova: face jocuri politice, și-a pus ambiția să îl pedepsească pe Neagoe. E ținut în tribune de tertipurile avocaților domnului Emil Boc

SportTop News by Actual de Cluj - ian. 21, 2023 0 383

Eugen Neagoe nu va putea sta pe banca celor de la CSU Craiova la meciul cu FC Botoșani fiindcă nu și -a încheiat socotelile cu U Cluj, Universitatea contestând la comisiile federative demisia acestuia.

Reamintim, Neagoe a plecat intempestiv de la Universitatea Cluj. După ce a anunțat că dă afară mai mulți jucători după ultima etapă de anul trecut, antrenorul și-a dat demisia și a anunțat că merge la Craiova, echipa patronată de Mihai Rotaru.

Clubul craiovean susține că primarul Emil Boc este cel care blochează, deocamdată, trecerea oficială a lui Neagoe la CSU.  Din acest motiv și Ioan Ovidiu Sabău figurează oficial ca director tehnic la U.

În plus, susțin cei de la CSU, lipsa lui Neagoe de pe bancă o afectează pe U Cluj, care luptă să se salveze de la retrogradare.

„Știam acest lucru încă de acum câteva săptămâni, din momentul în care am aflat că domnul Boc și-a pus ambiția în „a-l pedepsi” pe actualul antrenor al Universității Craiova. Ca atare, ne-am luat toate măsurile de precauție astfel încât această lipsă să nu ne afecteze.

Nu avem nimic a reproșa Universității Cluj! Știm că aceasta a fost o decizie politică în care conducerea executivă a echipei fanion a Clujului nu a avut un cuvânt de spus.

Sigur că nu suntem de acord și nu vom fi niciodată cu implicarea politicului în desfășurarea activității echipelor de fotbal profesioniste, iar, în acest caz, cu atât mai mult cu cât această decizie a domnului Boc afectează propria sa echipă, pe care o finanțează din banii contribuabililor.

În următoarele două etape întâlnim două formații, FC Botoșani și AFC Hermannstadt, cu care Universitatea Cluj se află în luptă directă pentru evitarea retrogradării. Prin lipsa antrenorului nostru principal, Eugen Neagoe, de pe bancă, domnul Boc nu face altceva decât să ofere un atu în plus acestor echipe în bătălia pentru rămânerea pe prima scenă fotbalistică din România”, au scris aceștia pe Facebook.

Decizia domnului Boc afectează inclusiv finanțele echipei pe care o păstorește, în sensul în care „U” Cluj va fi nevoită să plătească salariul domnului Neagoe până în momentul în care comisiile vor constata de drept rezilierea contractului.

Am văzut că domnia sa este foarte supărat pe decizia fostului jucător emblematic al Universității Craiova, Eugen Neagoe, dar trebuie să rețină că această decizie a fost conformă contractelor semnate, iar, dacă domnia sa dorea să se protejeze, avea la îndemână instituirea unei clauze compensatorii în cazul în care una dintre părți își dorea rezilierea unilaterală, acestea fiind regulamentele Federației Române de Fotbal.

În ceea ce privește situația domnului Neagoe, dânsul este ținut în tribună de tertipurile avocaților domnului Boc, dar suntem siguri că antrenorul nostru va putea să stea pe bancă la meciul cu AFC Hermannstadt sau, cel mai târziu, la meciul cu Farul Constanța”.

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu