Închide

Primarii din Cluj-Napoca și din trei comune din zona metropolitană și-au asumat proiectul pistei de biciclete pe malul Someșului, între Gilău și Apahida

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - apr. 04, 2022 0 359

Mai mulți primari din zona metropolitană Cluj au semnat un acord de asociere pentru realizarea coridorului de mobilitate urbană durabilă de-a lungul râului Someș. Acordul de parteneriat a fost asumat de primarii din Cluj-Napoca, Gilău, Florești și Apahida. În baza lui, Primăria Cluj va lansa o licitație pentru studiul urbanistic și cel de fezabilitate pentru viitorul traseu de promenadă și biciclete cu vedere la râu.

“Astăzi, în Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca, am semnat alături de Bogdan Pivariu, primarul Comunei Florești, Gelu Topan, primarul Comunei Gilău și Grigore Fati, primarul Comunei Apahida, Acordul de asociere pentru realizarea, în parteneriat, a Studiului de Fezabilitate, a Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.), a documentației tehnice pentru autorizația de construire (D.T.A.C.), precum și a tuturor studiilor conexe obiectivului de investiții „Amenajare coridor de mobilitate urbană durabilă (pietonal și velo) de-a lungul râului Someș”. În luna aprilie va fi demarată licitația pentru PUZ, SF și DTAC”, a anunțat primarul pe pagina s-a de Facebook.

Potrivit lui Boc, coridorul de mobilitate urbană durabilă (pietonal și velo) de-a lungul râului Someș reprezintă unul dintre proiectele fanion ale Planului de Mobilitate Durabilă 2021-2030 și este unul dintre marile proiecte de infrastructură, alături de metrou și centură metropolitană.

Pista de biciclete a fost propusă de asociația SOS Cluj, condusă de fostul deputat Adria Dohotaru, ulterior fiind susținută și de alte organizații civice preocupate de a aduce Someșul în viața orașului.

“Obiectivul culoarului de mobilitate nemotorizată este de a conecta Municipiul Cluj-Napoca cu zona sa metropolitană. Pe lângă utilitatea oferită în materie de mobilitate urbană, coridorul va fi o atracție în sine pentru cei aflați în căutarea unor activități de agrement. Implementarea proiectului va extinde rețeaua de alei, de promenadă, pistele velo și spațiile verzi, urmărind principiile dezvoltării sustenabile, în care deplasările pe jos sau cu bicicleta au prioritate în fața traficului motorizat și care se desfășoară de-a lungul unui coridor natural atractiv și neafectat de poluare. Râul Someș va fi transformat într-un element natural valoros care contribuie la dezvoltarea orașului”, a mai afirmat primarul Emil Boc despre proiect.

vezi și: Boc a chemat primarii de lângă municipiu să se asocieze pentru a porni proiectul pistei metropolitane de biciclete pe malul Someșului, de la Gilău la Apahida

Nici un comentariu

Scrie un comentariu