Închide

Primăria nu poate interveni pentru terminarea sensului giratoriu care ține pe loc și proiectele imobiliare din zona străzii Frunzișului, recunosc oficialii instituției

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - apr. 28, 2022 2 2803

Primăria condiționează dezvoltarea imobiliară din zona străzii Frunzișului de realizarea sensului giratoriu (cel mai scump din Cluj-Napoca, estimat la 2 milioane de euro) din zona ansamblurilor nou construite în zona curbei de 90 de grade de pe această arteră. Însă, insituția nu poate grăbi terminarea acestei girații asumată de un dezvoltator privat (Studium Green, dezvoltatorul ansamblului Wings din zonă), spune viceprimarul Dan Tarcea, având în vedere că lucrarea se află în termenul din autorizația de construire.

Toate termenele avansate de investitorul imobiliar Studium Green pentru realizarea sensului giratoriu de pe strada Frunzișului (arteră pe care se circulă bară la bară la orele de vârf) au fost depășite, a arătat viceprimarul Dan Tarcea la Napoca Live. Din păcate, arată acesta, Primăria nu are nicio pârghie legală pentru urgentarea lucrării, aceasta fiind în termenul din autorizața de construire.

„Este o situație ingrată și pentru noi. Nu îmi place nici mie, nici dumneavoastră, nici clujenilor. Ce putem noi să facem este să îl condiționăm doar cu recepția apartamentelor (din asamblul Wings -n.red) după finalizarea sensului giratoriu. Investitorul a avansat mai multe termene de finalizare, în octombrie 2021, apoi la final de ianuarie, apoi a mai prelungit cu 45 de zile. Acum se discută de luna iunie. Nu mai avem niciun termen oficial avansat de investitor, așa că, nici noi nu putem avansa unul deoarece suntem sătui de povești”, a afirmat viceprimarul Dan Tarcea la Napoca Live.

Benficiar al sensului giratoriu este Primăria Cluj-Napoca. Studium Green, firma care a ridicat ansamblul Wings din apropiere, și-a asumat realizarea acestei girații (odată cu blocurile autorizate de municipalitate în zonă) despre care în spațiul public s-a arătat că presupune lucrări complexe – 212 piloni forați, (confirmat de dezvoltator), 100.000 de tone excavate, pasaj pietonal subteran și un cost estimat de 2 milioane de euro. Finalizarea sensului giratoriu a fost condiția impusă de Emil Boc pentru recepția și darea în folosință a ansamblului Wings – ”blocului cu aripi”, prima construcție de locuințe colective din Cluj-Napoca cu design (după cum au spus specialiști arhitecți).

(sursă foto cover – Monitoruldecj.ro)

Sensul giratoriu de pe starda Frunzisului a fost autorizat încă din 2017 (în baza unei autorizații emise în luna octombrie), valabilă 12 luni, cu un termen de lucrări de 24 de luni. Pe site-ul Primăriei nu apare o altă autorizație pentru această girație.

Nici pe site-ul investitorului nu există un grafic pentru realizarea girației.

În luna februarie, a fost filmată zona ansamblului Wings cu drona și a fost prezentată o filmare comparativă cu șantierul, în 2022 și în toamna lui 2021.

La ultimele ședințe de urbanism, Primăria a condiționat alte proiecte din zona Frunzișului de realizarea girației respective și a refuzat să le avizeze. Spre exemplu, un proiect al Pritax Invest (dezvoltat de omul de afaceri Dumitru Ghișe), un bloc cu cinci etaje din care ultimul retras sau unul care are ca beneficiari  pe Nicolae și Eugenia Podar pentru amenajarea unui imobil de birouri cu 5 etaje. Proiectanților acestor proiecte (arhitectul Victor Mihăilescu, respectiv arhitectul Ciprina Șimon) li s-a solicitat să realizeze noi studii de trafic, după realizarea sensului giratoriu. Șimon a deplâns practicile comisiei arătând că imobilul propus de ei a fost respins în urmă cu un an fără ca Primăria să anunțe că este nevoie de un nou studiu, atunci când proiectul a revenit.

(proiect birouri Podar –P.UZ.- Dezvoltare zonă economică Str. Frunzișului nr.78)

(proiect Pritax  –P.U.D – Construire imobil mixt Str. Frunzișului 104)

 

 

2 comentarii

  1. Îmi place titlul articolului! Problema este că și unde ar putea interveni, ”primăria” tot nu poate face ceva. De exemplu: Hotelul Cristian și Piața Mărăști, exemple de incompetență.

  2. Ce management performant al primarului din orașul de 5 stele ;). Nu contează hai sai demolam pe amarati ca rezolvam toate problemele Clujului astfel

Scrie un comentariu