Închide

Primaria din Dej vrea o centură pentru viitoarea centură, proiectul e propus în buget

Administrație by Actual de Cluj - feb. 04, 2022 0 801

Promisă în ultimii 15-20 de ani, centura de ocolire a municipiului Dej se află încă doar la stadiu de promisiuni, indiferent din partea cui vin acestea. Pentru că realizarea unei centuri de ocolire depinde în mare parte de cine se afla la conducerea Ministerului Transporturilor, minister în care lucrurile se schimbă de la o lună la alta, administrația locală din Dej vrea să rezolve problema centurii pe plan local, relatează dejeanul.ro.

Astfel, în bugetul din acest an a fost propusă finanțarea unui drum de legătură între strada 1 Mai și strada Bistriței. Drumul ar porni din zona de unde începe digul Someșului, ar traversa răul pe un pod care ar urma să fie construit paralel cu podul CFR, iar mai apoi șoseaua ar continua paralel cu calea ferată, peste terenurile agricole și ar urma să iasă în zona benzinăriei R&R. Șoseaua, care nu ar avea rang de Drum Național ci doar de stradă din interiorul orașului, ar putea fi finanțată în cadrul proiectelor de mobilitate urbană.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu