Închide

Primăria cumpără Muzeul Farmaciei

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iun. 03, 2015 1 950

Consilierii locali au votat pentru exercitarea dreptului de preemțiune pentru achiziționarea muzeului farmaciei. Proprietarul care a câștigat în instanță o parte din clădirea de pe Regele Ferdinand nr. 1 în care funcționează muzeul cere pe aceasta 1 milion de euro.

Imobilul pe care primăria urmează să-l cumpere are subsol, parter și etaj și o suprafață construită desfășurată de peste 868 mp. Comisia forului local care a negociat și cumpărarea imobilelor din zona Cetățuii cu cei de la Unita Turism se vor ocupa și de negocierea prețului cu reprezentantul proprietarilor muzeului farmaciei.

Conducerea Muzeului de Instorie a Transilvaniei a făcut un apel la finalul lunii mai către administrația locală de a se implica pentru salvarea Colecției de Istorie a Farmaciei adăpostită în spațiul celei mai vechi farmacii din Transilvania, atestată încă din 1573, care acum s-a scos la vânzare de către proprietarii care au revendicat imobilul și l-au câștigat prin instanță.

„Imobilul în care se află Colecția de Istorie a Farmaciei și care este situat în piața centrală a Clujului a fost revendicat de moștenitori. Prin dispoziția primarului municipiului acestora li s-a restituit imobilul, cu excepția parterului de 224 mp. După câțiva ani de procese în care Muzeul de Istorie a fost parte, moștenitorii au scos la vânzare imobilul. Fiid un monument de categirie B, Direcția pentru Cultură a Județului Cluj v-a înaintat o adresă privind exercitarea dreptului de preemțiune asupra achiziționării clădirii care are în total o suprafață de 800 mp, după ce Ministerul Cultruii și-a declinat calitatea de cumpărător”, a semnalat diretcorul Muzeului de Istorie, Carmen Ciongradi.

CITEȘTE mai multe despre colecția de istorie a farmaciei

VIDEO Afrodiziace cu furnici, gândaci de pământ și ouă de furnici macerate în vin, la Muzeul Farmaciei

Un comentariu

Scrie un comentariu