Închide

VIDEO Afrodiziace cu furnici, gândaci de pământ și ouă de furnici macerate în vin, la Muzeul Farmaciei

ActualitateTop News by Actual de Cluj - feb. 28, 2015 1 610

Clujenii pot vedea astăzi o expoziție temporară la Muzeul Farmaciei care îi învață cum erau preparate afrodiziacele în urmă cu sute de ani. Expoziția nu e întâmplătoare – are loc cu ocazia zilei de Dragobete, la Muzeul Farmaciei, și astăzi în mai puțin de două ore fusese vizitată de 70 de persoane.

Expoziția prezintă două rețete de afrodiziace chiar la intrarea în muzeu, ocazie cu care clujenii pot admira și expoziția permanentă de aici. Astăzi programul e special, muzeul rămâne deschis până la ora 22. „Avem două rețete inedite”, spune ghidul. „Una este o rețetă din jurul anului 1000 pe care o foloseau bucătarii califilor, în Islam se recomanda, ca să facă față haremului. Se bazează pe ghimbir, scorțișoară, cuișoare și plante orientale, care se amestecau în miere și se făcea un cocoloș de mărimea unei migdale. A doua rețetă, preferata mea, e cea mai ciudată. E pe bază de vin unde se lăsau la macerat furnici, ouă de furnici, gândaci de pământ și albine; se macerau, se strecurau și se consumau ca afrodiziac”.
afrodiziac

 
Biletele costă doar 3 lei – iar cuplurile intră pe un singur bilet.
Vezi imagini din expoziția permanentă a Muzeului Farmaciei:

Un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare