Primăria amână decizia privind banda dedicată pentru transportul public până la IRA. Tarcea: „Nu pot să dau niciun calendar”
ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - aug. 06, 2026 0 6
Viceprimarul Dan Tarcea a declarat în ședința Consiliului Local de joi, 6 august, că Primăria Cluj-Napoca nu poate avansa un calendar pentru extinderea benzii dedicate transportului public pe axa Est-Vest, până când nu vor fi analizate concluziile studiului de trafic comandat de municipalitate. Declarația a venit după o interpelare a consilierei locale USR Alexandra Oană, care a cerut explicații privind continuarea proiectului anunțat anul trecut.
Alexandra Oană a amintit că administrația locală vorbea despre realizarea unei benzi dedicate continue între viitorul Spital Regional de Urgență și zona IRA-Mărăști, însă de la 1 septembrie va fi pus în funcțiune doar un tronson de aproximativ 3,5 kilometri, între Podul Calvaria și Spitalul Regional.
Consiliera USR a cerut un calendar actualizat pentru extinderea culoarului și a întrebat dacă Primăria are în vedere și alte măsuri pentru a face transportul public mai atractiv, precum suplimentarea autobuzelor și creșterea frecvenței curselor la orele de vârf.
Tarcea a precizat că municipalitatea nu a promis realizarea benzii dedicate pe întreg traseul, ci doar că și-a propus acest obiectiv.
„Nu am spus niciodată că vom face o bandă dedicată de la Spitalul Regional până la IRA. Am spus că ne propunem să facem o bandă dedicată. Este o diferență între a-ți propune și a realiza. Trebuie să vedem care sunt implicațiile asupra traficului, ce se întâmplă dacă se ia o bandă de pe Calea Mănăștur sau Moților și care sunt efectele asupra celorlalte intersecții”, a afirmat viceprimarul.
Potrivit acestuia, studiul de trafic este finalizat și urmează să fie prezentat administrației locale, iar abia după analizarea concluziilor se va decide dacă banda dedicată poate fi extinsă.
„Nu pot să vă dau niciun calendar până nu vedem care sunt datele și concluziile studiului de trafic. În momentul în care le avem, vom putea spune dacă mergem mai departe cu implementarea sau dacă nu putem extinde această bandă dedicată”, a declarat Tarcea.
Viceprimarul a explicat că tronsonul dintre Spitalul Regional și Podul Calvaria a fost ales deoarece putea fi implementat fără efecte negative majore asupra circulației și a adăugat că există discuții cu Primăria Florești pentru continuarea benzii dedicate până în centrul comunei, prin amenajarea unei benzi reversibile. De asemenea, pe măsură ce vor fi achiziționate noi autobuze, municipalitatea va analiza și creșterea frecvenței curselor.
Alexandra Oană a propus ca, la trei luni după introducerea noii benzi dedicate, Primăria să publice un raport care să arate impactul măsurii: viteza comercială a autobuzelor, evoluția numărului de călători și modificarea timpilor de parcurs.
„Un astfel de raport cred că ar fi cel mai bun argument pentru clujeni”, a spus consiliera USR.
Discuția a continuat și pe tema percepției publice. Oană a remarcat că măsura este contestată de o parte dintre șoferi și că tocmai de aceea prezentarea unor rezultate concrete ar putea convinge mai mulți oameni să renunțe la mașină în favoarea transportului public.
Dan Tarcea a respins ideea că administrația ia decizii în funcție de reacțiile din mediul online.
„Noi, aici la Primăria municipiului Cluj-Napoca, nu luăm decizii după ce se discută pe anumite grupuri. Încercăm să luăm acele decizii care aduc un beneficiu suplimentar pentru o majoritate. Nu poți să fii prietenos în același timp și cu mașina, și cu transportul public, și cu bicicleta, și cu mersul pe jos”, a afirmat viceprimarul, susținând că toate politicile de mobilitate urmăresc creșterea calității vieții în oraș.
La final, Alexandra Oană a insistat că măsurile trebuie fundamentate tehnic, dar și explicate public.
„Succesul unei măsuri ține și de gradul de acceptare. Tocmai de aceea propuneam publicarea acelui raport după trei luni, pentru ca inclusiv cei neconvinși să vadă dacă măsura funcționează”, a concluzionat aceasta.
