Închide

Primăria a suspendat licitația pentru metrou. Magistrala din Cluj nu se poate realiza cu 1,3 miliarde de euro la cât a fost estimată realizarea acesteia

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - aug. 22, 2022 0 450

Primăria a decis să suspende licitația pentru Magistrala I de metrou din Cluj. Potrivit instituției, s-au primit sesizări oficiale de la mari concerne interesate de realizarea Metroului că nu pot depune oferte în valoarea estimată. Indicatorii tehnico-economici trebuie actualizați și apoi asumați de administrația locală (din Cluj și Florești), apoi de către Guvern. Potrivit studiilor realizate de Primăria Cluj și Primăria Florești, realizarea metroului din Cluj a fost estimată la peste 1,3 miliarde de euro.

 

Licitația pentru construirea metroului clujean a fost lansată în luna martie, iar termenul limită inițial pentru primirea ofertelor era 9 mai 2022. Ulterior, termenul a fost decalat pentru final de iunie, iar apoi pentru finalul lunii august. Oficialii Primăriei au anunțat pe parcusul decalării termenului de licitație că 15 companii s-au aratat interesate de licitația pentru proiectarea și execuția metroului din Cluj.

Contractul scos la licitație are o valoare de 6,66 miliarde de lei (1,3 miliarde euro) și se întinde pe opt ani. Proiectul mizează pe o finanțare de 300 de milioane de euro din PNRR și este asumat de Guvernul României. La evaluarea ofertelor, prețul (componenta financiară) va conta în proporție de 55%, restul urmând a fi acordat pentru propunerea tehnică. Ofertantul trebuie să dovedească o medie a cifrei de afaceri generală pentru ultimele trei exerciții financiare încheiate, respectiv 2019, 2020, 2021, de cel puțin 7.000.000.000 de lei sau echivalent valută.

În 22 august, Primăria Cluj a decis, după consultări cu Ministerul Transporturilor, să suspende licitația, după ce firmele interesate au arătat că Magistrala de Metrou din Cluj nu se poate realiza în costurile estimate de cei care au realizat studiul de fezabilitate, având în vedere creșterile de prețuri la materialele de construcții din ultima perioadă.

Licitația – „Proiectare și Execuție lucrări de Infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), Automatizare trafic, Racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție „Tren metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj” – se va realua, potrivit Primăriei, după ce costurile proiectului se vor actualiza.

„Primăria Cluj-Napoca, după consultarea Ministerului Transporturilor, a decis suspendarea procedurii de achiziție cu privire la magistrala I de Metrou Cluj în vederea actualizării indicatorilor tehnico-economici ai investiției. Această operațiune este necesară în vederea actualizării costului de realizare a Metroului, raportat la creșterea accelerată a prețurilor la materiale de construcții din ultima perioadă.  Precizăm faptul că indicatorii tehnico-economici cu privire la metrou au fost aprobați prin Hotărâre de Guvern la sfârșitul anului 2021”, a arătat Primăria în notifarea din 22 august prin care a suspendat procedura de licitație din SEAP.

Potrivit municipalității, licitația a fost suspendată, tocmai pentru a nu se pierde timp, odată cu actualizarea costurilor proiectului.

„În ultimele 4 zile am primit 3 scrisori de informare de la firme interesate de  realizarea Metroului de la Cluj și care ne-au precizat că nu se pot încadra cu oferta în valoarea estimată. Pentru a nu anula licitația, care ar fi presupus  cel puțin 6 luni de amânare a proiectului, am decis utilizarea procedurii de actualizare a indicatorilor tehnico-economici, cu sprijinul Ministerului Transporturilor și al Guvernului României. Procedura de achiziție va fi continuată imediat după actualizarea, prin hotărâre de Guvern, a indicatorilor tehnico-economici”, a mai arătat Primăria.

 

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu