Închide

Primăria a anunțat că șantierul bazei La Terenuri este la 30% iar termenul de finalizare va fi extins cu „zilele ploioase în care nu s-a putut lucra”

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iun. 11, 2021 1 398

Baza sportivă „La Terenuri” din Mănăștur este realizată în proporție de 30%, a anunțat primarul Emil Boc. După ce tot anul acesta clujenii au reclamat că nu se lucrează la obiectiv, Boc a mers pe șantier împreună cu viceprimarul și cu directorul tehnic din Primărie.

Edilul a oferit și o serie de fotografii cu stadiul șantierului și a anunțat că termenul contractual pentru finalizarea bazei sportive pregătită pe 4,2 hectare în cartierul Mănăștur (cel mai mare din Cluj-Napoca) este luna septembrie.

„Am atras atenția constructorului cu privire la obligația respectării obligației contractuale de finalizare la termen a bazei sportive, sub rezerva aplicării penalităților de întârziere și a înscrierii pe nedorita „listă a rușinii” lucrărilor nefinalizate la termen. Termenul contractual este luna Septembrie la care pot fi adăugate zilele ploioase în care nu s-a putut lucra, conform legii”, a spus primarul Boc.

Încă de anul trecut când Primria a anunțat că a dat ordiul de începere a lucrărilor și a început respectiva lucrare, clujenii au criticat instituția că nu se lucrează, de fapt, nimic și că toate informările municipalității nu s-au făcut decât din rațiuni electorale.

Primăria a semnat la finalul lunii aprilie 2020 contractul pentru proiectarea și execuția bazei La Terenuri cu RO-Verde Landscaping și Electrogrup la valoarea de peste 26, 6 milioane lei (5,5 milioane de euro). Licitația fusese estimată la  6,9 milioane de euro. Contractul a fost semnat în 28 aprilie în cadrul unui eveniment organizat la Primărie și transmis live pe Facebook. Primarul Emil Boc susține atunci că respectivul contract implică 120 de zile pentru proiectare și un an de zile pentru execuție. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în, în 4 mai.

RO-Verde Landscaping și Electrogrup sunt firme deținute de Ioan Olteanu, supranumit „părintele spațiilor verzi din capitală”, cel care deține și Garden Center Group, firma care se bate acum pentru contractul de întreținere a zonelor verzi din Cluj-Napoca. Firmele lui Olteanu au mai deținut contracte cu municiaplitatea. Electrogrup este deținută de frații Teofil și Simion Mureșan și a lucrat, de asemenea, cu Primăria din Cluj-Napoca.

În zona La terenuri urmează să se amenajeze terenuri pentru tenis de câmp, baschet, mini fotbal, badminton, volei, amenajate cu suprafețe sintetice adaptate și prevăzute cu nocturnă. De asemenea, vor fi create terenuri de beach volley cu nisip, o pistă de alergare, o zonă cu aparate și echipamente parkour, un skatepark și zone de fitness. Pentru activități indoor, baza sportivă prevede o clădire multifuncțională în care pot avea loc variate sporturi precum: squash, tenis de masă, escaladă, yoga sau aerobic.

Suprafața de spații verzi amenajate în cadrul zonei de agrement este de peste 18.000 de metri pătrați. Parcul de agrement va oferi clujenilor zone de recreere pentru copii și seniori. Amfiteatrul în aer liber prevăzut în proiect va putea fi utilizat sub formă de patinoar pe timpul iernii.

Noua investiție cuprinde crearea de parcări auto și facilități pentru biciclete: stație pentru bike sharing și stații pentru încărcarea bicicletelor electrice. Căile de acces vor fi modernizate și se vor crea două pasaje de trecere peste pârâul Calvaria.

Un comentariu

  1. Ca la noi la nimeni! S-au vehiculat mai multe termene de finalizare până acum, dar nu s-a respectat niciunul! Pe panoul de la intrarea în șantier scria 24.05.2921. Cineva (!) a tăiat cu markerul peste 4 si a scris 6. Probabil a vrut sa taie cifra 1 de la an si sa scrie 6! Adică 2026(!!!). Era mai credibil… Azi este 10 octombrie dar lucrările „merg” precum melcul…

Scrie un comentariu