Închide

Prima unitate administrativ-teritorială din România supusă restricțiilor de mobilitate în valul patru al infectărilor cu coronavirus e o comună din Cluj

SănătateTop News by Actual de Cluj - aug. 24, 2021 0 204

Prima unitate administrativ-teritorială din România care intră în carantină în valul patru al infectărilor cu coronavirus e o comună din Cluj, unde incidența infecției a ajuns ieri la peste cinci cazuri la mie.

E vorba de comuna clujeană Mărgău, cu o rată a infecției de 5,58 cazuri la mie. Pentru că aici numărul cazurilor de infecție depistate în ultimele două săptămâni a trecut pragul critic de trei cazuri la mie Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis aseară să instituie aici măsurile cu care suntem obișnuiți încă din urmă cu mai bine de un an, dintre care mare parte nu sunt aplicabile în această comună, cum ar fi cazul închiderii cinematografelor și sălilor de concerte. Se interzic de asemenea organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale, activitățile recreative și sportive în aer liber și organizarea de evenimente private, ca nunțile, botezurile sau mesele festive. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este interzisă. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități. În aceste din urmă doă cazuri măsurile se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

Activitățile în baruri, cluburi și discoteci sunt interzise, la fel și activitatea caselor de jocuri de noroc, piscinele interioare se închid.

Să precizăm că rata infecției într-o unitate administrativ-teritorială se calculează în funcție de populație, iar în Mărgău sunt puțin peste 1.600 de rezidenți. Aici au fost descoperite în ultimele două săptămâni un număr de nouă cazuri noi de infecție cu coronavirus, pentru o rată de 5,58 cazuri la mie.

Să precizăm că decizia a fost luată în unanimitate de către cei 45 de membri ai CJSU care și-au exprimat votul.

Mărgău e o comună turistică, aflată în munții Apuseni, cu numeroase locuri de cazare, piscine și alte activități de petrecere a timpului liber. E de așteptat ca această măsură, care a intrat în vigoare noaptea trecută și care va dura două săptămâni, să-și pună amprenta.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu