Prima femeie medic stomatolog în România, dr. Alma Mohora Popoviciu, a trăit și profesat la Cluj. Cum e văzută o femeia emblematică a începutului de secol XX prin ochii celei pe care a crescut-o și educat-o

Alma Mohora-Popovici (n. 19 octombrie 1896, Sânnicolau Mare, județul Timiș – d. 16 iulie 1990, Cluj-Napoca) a fost prima femeie medic stomatolog din România. De asemenea, a fost prima femeie deținătoare a titlului de doctor în medicină, iar Clujul se poate lăuda cu această personalitate remarcabilă a lumii medicale românești dat fiind că a trăit și profesat aici. Cum era percepută, însă, femeia Alma Mohora-Popovici la început de secol XX și cum este ea descrisă în prezent de cea pe care a crescut-o, educat-o. Corina Moșoigo spune că a avut privilegiul imens de a crește în casa str-ămătușii sale, Alma Mohora-Popovici, femeia care și-a pus în mod definitoriu amprenta pe formarea sa.

„Pentru mine ca și copil mic, Alma Mohora-Popovici (foto jos) era mereu „Amiți”. Nedespărțite în copilărie, mereu de mânuță cu ea, am cunoscut Clujul anilor `60 și mai ales marile sale valori din lumea medicală și nu numai. Peste ani aveam să înțeleg modul în care s-a format ierarhia valorilor mele, având ca și repere personalități precum distinșii Prof. Dr. Ioan Goia, Prof. Dr. Ioan Gavrilă, Prof. Dr. Marius Hăngănuț, Prof. Dr. Valeriu Bologa, Prof. Dr. Victor Preda, Prof. Dr. Ștefan Hărăguș, Prof. Dr. Octavian Fodor, Prof. Dr. Alexandru Borza, Prof. Nicolae Ghircoiașiu, Maestrul Antonin Ciolan sau văduvele Prof. Dr. Iuliu Hațieganu și a Prof. Dr. Coriolan Tătaru”, relatează Corina Moșoigo în Colecția „Clujul din cuvinte”, coordonată de Asociația Vechiul Cluj.

surda foto: Vechiul Cluj

Corina Moșoigo a a relatat și pentru Actual de Cluj despre personalitatea  celei care a fost prima femeie medic stomatolog din România.

Când ați conștientizat acest privilegiu, că sunteți ruda apropiată a unei femei remarcabile, prima devenită medic stomatolog în România? 

Eram deja destul de mare când am înțeles adevărata dimensiune a faptului că cea care îmi ținea loc de bunicii pe care nu am avut șansa să ii cunosc, avea un rol semnificativ în dezvoltarea medicinii românești și a promovării femeii in toate domeniile de activitate. Dacă îmi amintesc corect, s-a întâmplat atunci când Universitatea de Medicină și Farmacie a sărbătorit-o cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani. Aveam deja 14 ani pe atunci. Pentru că Tanti Alma (așa cum o cunoșteau și îi spuneau toți apropiații și cum îi voi spune și eu pe parcursul acestui interviu) nu a făcut niciodată caz de rolul ei, nu aveam – ca și copil – cum să mă raportez la dimensiunea socială a existenței sale.

Ce impact a avut această conștientizare asupra dumneavoastră, în ce fel v-a influențat dezvoltarea, și aici mi-aș dori să ne relatați despre influențe avute atât în perioada adolescenței, cât și în cea de după formarea dumneavoastră ca adult?

Nu știu dacă se poate spune că această conștientizare a avut un efect asupra mea, având în vedere că pentru mine era mereu tot Tanti Alma, iar impactul puternic asupra dezvoltării mele și a ierarhiei valorilor mele l-a avut de fapt personalitatea și caracterul său extrem de puternic. Despre influența ei în viața mea, aș putea să scriu – probabil – cel puțin o nuvelă, dacă nu un roman. Am avut șansa să fie alături de mine până când mă apropiam deja de 30 de ani, când ne-a părăsit, la aproape 94 de ani, spunând în ziua în care s-a stins: „Am primit de la viață absolut tot ceea ce mi-am dorit. Acum pot să mor”. Mărturisesc că mi-au trebuit prea mulți ani ca să înțeleg exact mesajul. L-am înțeles în momentul în care mi-am amintit că și-a dorit foarte mult un copil, pe care nu l-a putut aduce pe lume din cauza unei boli autoimune. Abia atunci am realizat că – pentru ea – acel copil am fost eu.

A fost cea care m-a răsfățat în copilărie, cea care îmi spunea la culcare povești născocite de ea, care s-a bucurat cu mine de realizări și evenimente fericite, cea care a plâns cu mine atunci când aveam nevoie de un umăr pe care să plâng, a fost cea care m-a AUZIT mereu și care îmi făcea cadourile ce îmi aduceau cea mai mare bucurie, pentru că știa mereu ce îmi doream. Știa să se joace cu mine jocuri din care să învăț multe și să mă ducă în locuri în care să îmi formez o imagine de referință despre viață.

După ce am mai crescut, în liceu și în facultate, în perioada comunistă, când nu erau programe la televizor și nici nu prea aveam unde să ies, de cele mai multe ori mă strecuram serile în patul ei și purtam discuții existențiale. Cel mai mult am învățat prin puterea exemplului ei, nu numai în viața de zi cu zi, ci și din aceste povești din și despre viața ei. Ea a fost modelul meu existențial – omul pentru care nu existau obstacole insurmontabile, care sărea în ajutorul tuturor celor care aveau nevoie de ea, cea care vorbea cu fiecare pe limba lui, indiferent dacă era femeia care ne aducea pui de baltă sau un ministru, cea care avea legături sociale impresionante, atât cu prietenii de mare valoare din preajma ei și care aveau un respect profund pentru ea, cât și cu cei din alte orașe sau din străinătate, printr-o corespondență asiduă, sau cu studenți de la Stomatologie, cu care purta discuții profesionale și uneori îi mai îndruma. Se bucura mereu de vizite, de timpul petrecut cu oameni de valoare, dar și de o masă delicioasă și un pahar de bere, la o petrecere plină de veselie. Era mereu interesată de nou și era o susținătoare convinsă a progresului în orice domeniu. Fiind studentă la Calculatoare, eu abia auzisem de Internet în anii 80, când m-a lăsat fără grai spunându-mi: „Eu nu înțeleg cum vine asta că la un moment dat toți oamenii din lume să poată fi conectați între ei prin computere”.

Trăind alături de ea, am înțeles că pentru a beneficia de un asemenea respect, întâi trebuie să îi respecți pe cei din jurul tău, că trebuie să fii un profesionist de înaltă clasă, că trebuie să îi ajuți pe cei care se bazează pe tine, că dacă dorești să te dezvolți și să nu te plafonezi în viață, trebuie să înveți mereu, fără încetare, până la sfârșit, fără să uiți să te bucuri de plăcerile mărunte în viață, să te bucuri de flori – care îi plăceau enorm – de muzică, de oameni, de frumusețe și mai ales, să nu iți fie teamă în viață. Aceasta se datora unei credințe profunde, pe care în timp am dobândit-o și eu, cu toate că formele noastre de manifestare a credinței diferă fundamental.

Mă bucur că am reușit să o fac să fie foarte mândră de mine, mai ales la absolvirea facultății, când am proiectat și am realizat efectiv pentru examenul de Diplomă o imprimantă în Braille, pentru care am primit un brevet de invenție. A avut ocazia să constate că sămânța pe care a sădit-o și a îngrijit-o atâția ani a dat in cele din urmă roade.

Care este cea mai importantă povață pe care ați primit-o de la mătușa dvs și pe care încă o urmați?

Îmi este greu să îmi amintesc o anume povață. Mai degrabă – ca un amuzament – v-aș putea spune că și acum îmi sună în urechi un sfat pe care nu am reușit să îl urmez în viață, oricât m-am străduit. Fiind născută în zodia Balanței, în mod firesc îmi spunea mereu: „Cumpătare, mereu cumpătare.” Cam greu de urmat acest sfat pentru un nativ Tigru în zodiacul chinezesc… Pot să vă spun însă care simt eu că este pentru mine cel mai valoros model pe care mi l-a lăsat moștenire – lipsa oricărei forme de discriminare. Această atitudine venea din credința ei profundă în Dumnezeu, că toate ființele poartă în ele lumina divină, indiferent de rasă, de religie, de naționalitate sau de limba vorbită. Nu mi-a spus-o niciodată în cuvinte, dar mergeam de mână cu ea în toate bisericile din Cluj – ortodoxe, catolice sau reformate, vorbea cu prietenele ei de origine germană sau maghiară limba lor, îmi cumpărase o păpușă neagră și era frustrată că nu reușea să le deosebească pe stradă pe studentele vietnameze aflate la studii la Cluj, dar i se păreau delicate precum bibelourile.

Pentru că în prezent se discută permanent despre conceptul „egalității de șanse”, vă amintiți din poveștile relatate de mătușa dvs cum era ea tratată de medicii contemporani bărbați, dacă s-a simțit dezavantajată, pe linie profesională, sau chiar discriminată?

Cred că aproape am răspuns la această întrebare, dar aș mai adăuga faptul că nu îmi amintesc să fi auzit vreodată că ar fi fost dezavantajată sau discriminată. Dacă ne gândim că din tot anul lor de absolvenți de medicină, Profesorul Bilașcu a ales-o pe ea ca și preparator, nu știu ce ar mai fi de spus. O altă întâmplare amuzantă este relevantă pentru nivelul la care era apreciată. Atunci când Dr. Petru Groza și-a alcătuit primul guvern, a sunat-o la telefon și a rugat-o să accepte postul de Ministru al Sănătății în guvernul său. I-a răspuns dezinvoltă: „Ești nebun? Nu am de gând să atârn de primul stâlp de telegraf când picați voi de la putere!” A crezut mereu în dispariția comunismului din România și Dumnezeu i-a dat suficienți ani încât să trăiască și Revoluția din 1989.

Cred că William Golding definește perfect modul în care privea Tanti Alma FEMEIA: „Eu cred că femeile sunt nebune când pretind că sunt egale cu bărbații. Ele sunt de departe superioare și întotdeauna au fost. Orice ai da unei femei, ea îl va îmbunătăți. Dacă îi dai iubire, ea îți va oferi un copil. Dacă îi dai o casă, ea iți va da un cămin. Dacă îi dai alimente, ea iți va da hrană, Dacă îi dai un zâmbet, ea îți va da inima ei. Ea înmulțește și sporește tot ceea ce i se oferă.” În ani însă, știu că a stârnit invidii – ca orice valoare reală – care însă veneau în mod egal de la colegi sau colege. Un profesor pe care îl stimez și îl admir m-a întrebat o dată: „Dar nu știți că abia invidia este adevărata recunoaștere a valorii?” Sper că de acum 20 de ani – de când mi-a pus această întrebare a mai evoluat și societatea noastră, pentru că am avut șansa să trăiesc și în societăți în care valorile umane reale sunt apreciate.

În aceeași idee, considerați că, în prezent, femeilor le este mai dificil să intre într-o competiție cu bărbații, în demersul ocupării anumitor profesii/funcții? 

Pot să răspund la această întrebare dintr-o perspectivă mai largă, dar nu știu în ce măsură constatările mele se potrivesc societății românești. Am trăit mai mulți ani în Canada, Anglia și Malta și răspunsul meu – din această perspectivă – este categoric nu. In Canada, în Ottawa, în apropierea clădirii Parlamentului Canadei există un grup statuar închinat sufragetelor care au obținut în Canada dreptul de vot pentru femei. Cred însă cu convingere că sentimentul de discriminare este cel care se naște in sufletul fiecăruia, iar prin prisma Legii Atracției – atragem ceea ce gândim, inclusiv temerile noastre. Îmi amintesc o pildă minunată pentru a ilustra ceea ce încerc să spun. „In vechime un tânăr este nevoit să se mute din cetatea sa în altă cetate. Când ajunge la porțile cetății, vede un bătrân așezat pe o piatră. Ii dă binețe, îi spune că vine dintr-o altă cetate, că dorește să se stabilească acolo și îl întreabă cum sunt oamenii din acea cetate. Bătrânul îl întreabă cum erau cei din cetatea pe care tocmai a părăsit-o. Tânărul îi răspunde că erau niște oameni minunați, prietenoși, de caracter, pe care îi pare rău că i-a părăsit, dar nu a avut încotro. Bătrânul îi spune că așa sunt și cei de aici și tânărul intră cu speranță. După o vreme, se repetă aceeași poveste cu un alt tânăr, venit din aceeași cetate. Când însă bătrânul îl întreabă cum sunt cei pe care i-a părăsit, tânărul îi spune că sunt niște oameni urâcioși, vicleni, cu care nu te poți înțelege și se bucură că a plecat de acolo. Ce îi răspunde bătrânul? Așa sunt și cei de aici…” Acesta era genul de pilde pe care le primeam de la Tanti Alma.

În ce mod v-ați preocupat pentru conservarea acestei informații, atât de valoroase în zilele noastre, privind rolul avut de mătușa dumneavoastră în a deschide poarta profesionalizării în stomatologiei și către femei?

Sunt mai multe de spus aici. În primul rând, profilul ei se găsește pe Internet, atât Wikipedia, cât și pe Geni.com, alături de multiple articole în care rolul său este scos în evidență, cel mai recent fiind publicat în 2021.

În al doilea rând, Universitatea de Medicină și Farmacie, Facultatea de Stomatologie a omagiat-o la împlinirea vârstelor de ‘70, ‘80 și ‘90 de ani prin festivități la care a luat parte și a ținut cuvântări de duh. Dl. Profesor dr. Alexandru Rotaru și Dl. Conferențiar dr. Horațiu Rotaru au publicat în anul 2020 volumul „Momente din Istoria Stomatologiei Clujene”, în care este foarte bine scos în evidență rolul pe care l-a avut Tanti Alma. După câte știu, absolvenților Facultății de Stomatologie din Cluj li se amintește mereu rolul și personalitatea Primei Femei Medic Stomatolog din România, cu ocazia diferitelor ceremonii. Bustul său, sculptat de maestrul Fülöp în anii ‘30 urmează a fi donat în scurtă vreme catedrei de istoria Medicinii de la UMF Cluj. Portretul ei, pictat de maestrul Paul Sima tot în anii ‘30, va reveni de asemenea catedrei, după moartea mea.

În al treilea rând, regretatul reporter Constantin Ticu Dumitrescu  i-a luat în anii 70 un interviu pe care l-a publicat în două dintre volumele sale:  “Oracolul și Clepsidra” și “Să crezi în ceasul de dreptate”.

În anul 1996 am înființat Fundația “Dr. Alma Mohora Popovici” în memoria ei, fiind un an jubiliar. În același an am organizat cu sprijinul UMF și al Facultății de Stomatologie celebrarea centenarului nașterii sale. În cadrul fundației a funcționat Școala Sanitară Postliceală “ALMA”, în care m-am străduit să infiltrez perceptele de excelență învățate și moștenite de la Tanti Alma. Împreună cu dascălii de mare valoare pe care elevii i-au avut, am reușit ca în numai 7 ani să aducem școala printre primele trei din țară. Sunt sigură că ar fi fost foarte mândră și de această realizare, închinată memoriei ei.

În 2011, la 115 ani de la nașterea ei, tatăl meu – care era nepotul ei de soră – a publicat în Clujul Medical  articolul ALMA MOHORA POPOVICIU (1896 – 1990). În aceeași perioadă a depus la Arhivele Statului documentele sale – lucrări publicate, documentația instrumentelor medicale pe care le-a creat, documentele cu privire la implicarea sa socială în viața Clujului, precum și corespondența, eseurile și schițele literare ale căror autoare era.

În acest an apare volumul 9 din seria “Povești despre Cluj”, în care am publicat un articol despre viața și activitatea sa. Ceea ce urmează este o solicitare la Cimitirul Central, pentru ca locul său de veci să apară pe harta personalităților clujene înmormântate acolo. Aceste ultime demersuri se doreau a fi realizate în 2021, la 125 de ani de la nașterea sa, însă pandemia și pierderea ambilor părinți la numai câteva zile după data aniversară mi-au întârziat demersurile.

Sunt convinsă că noul președinte al Fundației – Dl. Victor Salcă – se va ocupa în continuare să păstreze vie amintirea personalității marcante a celei care a fost Prima Femeie Medic Stomatolog din România. M-au impresionat ideile sale de a solicita ca o stradă din Cluj să primească numele Dr. Alma Mohora Popoviciu și de a face demersuri pentru tipărirea unui timbru cu portretul său, eventual într-o serie dedicată femeilor celebre din România.

Foto Sus: de la stanga la dreapta: Dr. Alma Mohora Popoviciu , soțul ei – Dr. Traian Popoviciu, mama ei – Anastasia Mohora, sora ei cea mică – Herma Mohora, sora ei mijlocie (bunica autoarei) – Magda Mohora, tatăl ei – Nicolae Mohora și fratele ei -Alexandru Mohora.

Actual de Cluj