Închide

Previziuni în Imobiliare pentru 2019: preţurile locuinţelor vor stagna sau vor înregistra creşteri uşoare (Raport)

EconomieTop News by Kristina Reştea - dec. 04, 2018 0 4318

 

Analiștii estimează că în 2019 prețurile locuințelor vor stagna sau, cel mult, vor înregistra ușoare creșteri, urmând ca până în 2022, în marile orașe, preţurile să ajungă la valori mai mari, în special în zonele cu cel mai mare potenţial de dezvoltare economică. Cel puţin asta arată un studiu de piață realizat de RE/MAX în parteneriat cu Imobiliare.ro  Media prețurilor cerute pentru locuinţe în Cluj-Napoca a trecut în acest an de 1.500 euro/mp, Capitala Transilvaniei fiind cel mai scump oraş din ţară. La nivel general, 2018 a adus după sine o ușoară apreciere a prețurilor locuințelor și un număr total de tranzacții mai mic față de 2017, cel puțin până la acest moment. Mărirea gradului de îndatorare, creșterea ROBOR, mediul politic și economic instabil, zvonurile privitoare la o viitoare criză imobiliară au influențat percepția cumpărătorilor și a micilor investitori, care au amânat în multe cazuri decizia de cumpărare sau inițiativa de a porni proiecte noi.

 

Analiza urmăreşte tendinţe şi provocări în piața imobiliară în perioada decembrie 2017 – octombrie 2018 şi aduce câteva previziuni pentru 2019.
Așa cum arată raportul de piață realizat de Analize Imobiliare (platforma de date şi studii de piaţă Imobiliare.ro), prețurile solicitate pentru locuințele disponibile spre vânzare în România în T2 2018 (atât apartamente, cât și case) s-au majorat, per ansamblu, cu 1,4% față de cele trei luni anterioare (avans similar cu cel consemnat în primul trimestru din 2018), iar în cel de-a treilea trimestru al anului în curs, proprietățile rezidențiale din România s-au apreciat cu 0,7% față de cele trei luni anterioare, potrivit datelor centralizate de Analize Imobiliare. „Începând din a doua jumătate a anului trecut, ritmul de creștere a prețurilor proprietăților rezidențiale a încetinit din cauza volatilității cererii pe segmentul Prima Casă, din cauza scăderii ofertei de proprietăți existente, precum și numărului insuficient de locuințe nou-construite”, spune Dorel Niţă, project manager Imobiliaer.ro. O tendință interesantă din piața imobiliară în ultimele 12 luni se remarcă în orașele mari unde cele mai multe proiecte cu potențial au fost dezvoltate în jurul unor centre de business – corporații. Proximitatea față de locul de muncă este unul dintre cele mai puternice argumente ale clienților interesați de achiziția unui imobil, iar dezvoltatorii au înțeles foarte bine acest interes, spun analiştii.

Programul „Prima casă” rămâne cel mai important pilon de finanțare – pentru anul în curs mai bine de jumătate din plafonul alocat fiind epuizat încă din primele 6 luni ale lui 2018. În prezent, fondurile disponibile pentru programul “Prima casă” sunt sub 25%, în ciuda faptului că, la ora actuală, există o serie de programe care implică în cea mai mare parte condiții similare. Beneficiarii acestui program sunt tinerii – aproape 70% cu vârste între 25 și 35 de ani, iar 12% au mai puţin de 25 de ani.

 

Factori care au influenţat piaţa imobiliară

Întrebați care consideră că au fost în ultimele 12 luni principalii factori cu influență majoră asupra pieței imobiliare, respondenții care au participat la studiu au indicat 3 fenomene economice definitorii pentru anul în curs. Unul ţine de evoluția indicelui ROBOR. Analiștii din piaţă și logica economică susţin că majorarea ROBOR, cel puţin în cazul indicelui la 3 luni, nu poate depăși nivelul de 3,5%, care este la ora actuală nivelul ratei Lombard. În ultimele luni în piață s-au remarcat următoarele tendințe: ROBOR la trei luni a scăzut la 3,18%, faţă de 3,21% – remarcându-se cea mai scăzută valoare a indicelui ROBOR 3M din 29 iunie 2018; ROBOR la șase luni a scăzut la 3,38%, de la 3,40% – cea mai mică valoare pentru indicele ROBOR 6M din 3 iulie 2018.

Cererea de achiziții a fost în creștere, arată datele Imobiliare.ro. În perioada ianuarie-septembrie 2018 numărul locuințelor vândute a ajuns la 427.960.

• București (59.851);
• Ilfov (30.621);
• Timiș (26.088);
• Cluj (24.854);
• Brașov (20.180).
[*sursa: Imobiliare.ro]

Cererea de locuințe este însă în continuă creștere, un indiciu important fiind dat de solicitările pentru autorizațiile de construcție din primele 7 luni ale anului – s-au eliberat 24.950 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în creștere cu 7,6% față de primele șapte luni ale anului precedent, conform datelor de la Institutului Național de Statistică (INS) prezentate de Imobiliare.ro.

O dată cu creșterea cererii pe piața imobiliară, în acest an s-a remarcat și o creștere a prețurilor pentru locuințe. Este atât cazul Bucureștiului, cât și cel al centrelor regionale – Cluj, Iași, Timișoara, etc. La finalul lunii august, în Cluj-Napoca s-a înregistrat o creștere de sub 1% într-o lună – media prețurilor cerute în Cluj trecând de 1.500 euro/mp. Lucrurile au arătat similar și în Iași unde s-a înregistrat cea mai mare creștere a prețului mediu solicitat de către vânzătorii de apartamente care s-a majorat cu 2,9%, de la 1.016 la 1.045 de euro pe metru pătrat. Despre o evoluție mult mai temperată putem vorbi în Timișoara unde, în aceeași perioadă, a avut loc o ușoară creștere a prețului mediu solicitat de către vânzători, respectiv un plus de 0,3%, de la 1.200 la 1.204 euro pe metru pătrat util.

Despre evoluţia pieţei de la Cluj şi scăderea numărului de tranzacţii înregistrate:

Scădere drastică a numărului de tranzacţii înregistrate la Cluj şi „maxim istoric” la nivel de preţuri. E sau nu e „bulă imobiliară”?

 

Ce urmează?

Clienții și agenții din piața imobiliară – respondenți ai acestui studiu – au arătat un optimism moderat atunci când au fost întrebați ce preconizează că urmează să se întâmple cu piața imobiliară anul viitor. Mai puțin de 10% dintre aceștia cred că în 2019 piața imobiliară va cunoaște o îmbunătățire semnificativă, în timp ce peste 35% cred că prețurile pentru imobile vor crește cu până la 10%.

Tabloul pieței imobiliare estimat pentru anul viitor de către analiști este, însă, mult mai complex și vine cu atât cu vești bune, cât și cu avertizări pentru agenți și clienți pentru a fi mai precauți în tranzacționări:

  •  În perioada 2009 – 2017 aproximativ 80% dintre creditele ipotecare acordate au fost prin Programul „Prima Casă”, cel care, cel puțin la nivel psihologic, este cel mai atractiv sistem de finanțare pentru locuințe și care permite cel mai mare grad de îndatorare de pe piaţa creditelor ipotecare. Veștile pentru anul următor ar putea fi mai puțin bune pentru cei interesați să acceseze acest program. Acesta ar putea fi încetinit ca urmare a analizelor și avertizărilor venite de la Fondul Monetar Internațional – în 2019 urmând să fie alocate fonduri cu 25% mai mici;
  •  Majorarea ROBOR, cel puţin în cazul indicelui la 3 luni, nu va depăși nivelul de 3,5%. În 2018 ROBOR
    la trei luni a scăzut la 3,18%, faţă de 3,21%, ROBOR la șase luni a scăzut la 3,38%, de la 3,40%;
  • În 2018 s-a remarcat tendința de încetinire a scumpirilor de pe piața locuințelor. Aceasta este atestată și de faptul că ritmul anual de creștere a prețurilor (T3 2018 față de T3 2017) se află, în momentul de
    față, la 5,6% – în condițiile în care, în perioada similară din 2017, același indicator se situa aproape
    de pragul de 10%. (conform raportului Q3 2018 realizat de Analize Imobiliare și Imobiliare.ro)
  • Analiștii estimează că în 2019 prețurile locuințelor vor stagna sau înregistra cel mult ușoare
    creșteri, urmând ca până în 2022, în marile orașe, preţurile să ajungă la valori mai mari în special
    în zonele cu cel mai mare potenţial de dezvoltare economică.

„La nivel general, 2018 a adus după sine o ușoară apreciere a prețurilor locuințelor și un număr total de tranzacții mai mic față de 2017, cel puțin până la acest moment. Mărirea gradului de îndatorare, creșterea ROBOR, mediul politic și economic instabil, zvonurile privitoare la o viitoare criză imobiliară au influențat percepția cumpărătorilor și a micilor investitori, care au amânat în multe cazuri decizia de cumpărare sau inițiativa de a porni proiecte noi. Asta a făcut ca în a doua jumătate a anului să crească numărul de zile petrecute pe piața a unei proprietăți și să scadă numărul de tranzacții față de aceeași perioadă a anului trecut. În plus, proprietarii, atât cei de locuințe vechi cât și dezvoltatorii, au continuat să mărească prețurile de raft ale proprietăților neținând cont de tendința pietei de a-și încetini ritmul de tranzacționare. Dezvoltatorii au setat ritmul acestor creșteri de preț încă din primul trimestru al anului fundamentându-și decizia pe costurile crescute cu mâna de lucru, pe dificultatea identificarii de personal angajat, costuri majorate ale materialelor de construcție. Piața însă arată încă bine, personal nu cred că există motive reale de îngrijorare, perspectivelele pentru 2019 fiind pozitive. Suntem în continuare o piață atractivă pentru investitori, o piață în plină dezvoltare economică, piață ce oferă randamente interesante, iar pentru 2019 mă aștept la o reașezare, stabilizare a pieței, eventuale corecții de preț sau ușoare blocaje pe acele segmente de piață ce cuprind bunuri imobile ce sunt actualmente supraevaluate sau care nu au caracteristici de piață interesante și viabile pentru consumatori, nicidecum la o criză pe piața imobiliară“, spune Mădălina Vasile, broker Re/Max.

„Ne așteptăm la un 2019 bun, cu o cerere sănătoasă și prețuri în curs de stabilizare. Cumpărătorii vor fi din ce în ce mai pretențioși, iar atribute precum localizarea, seriozitatea și prestigiul dezvoltatorului sau conceptul de locuință propus vor conta din ce în ce mai mult. Vom vedea în marile orașe primele livrări de locuințe din noua generație, conceptele pregătite după criză. Bineînțeles, vor exista diferențe de la un oraș la altul și probabil că cel mai bine vor performa centrele regionale precum Timișoara, Cluj sau Iași, dar și orașe de dimensiuni medii care trec printr-o perioadă bună – Sibiu, Oradea, Arad”, consideră Daniel Crainic, director de marketing la Imobiliare.ro.

Densificarea zonelor urbane a generat și continuă să genereze – pentru principalele orașe din Europa – o cerere mai mare pe piața imobiliară. Fenomenul este vizibil și în România unde, în perioada ianuarie-septembrie 2018, cele mai multe locuințe au fost vândute în București (59.851), Ilfov (30.621), Timiș (26.088), Cluj (24.854), Brașov (20.180).

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.