Închide

Prețurile cresc, salariile scad. Cum a scăzut puterea de cumpărare a românilor în ultimele luni și cum arată situația la Cluj?

EconomieTop News by Kristina Reştea - oct. 14, 2022 0 485

Inflația din România rămâne pe un trend ascendent (+15,9% în Sept. 2022), conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică, iar salariul mediu continuă să scadă în termeni reali, după cum subliniază echipa de economiști a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor și care a urmărit evoluția celor doi indicatori.  În continuare, ne putem aștepta la noi creșteri ale inflației până la finalul anului, însă într-un ritm din ce în ce mai scăzut. Chiar dacă județul Cluj deține locul doi în topul județelor din România în privința salariilor medii nete, după capitală, inflația și scăderea puterii de cumpărare îi afectează și pe clujeni, menționează economiștii.

În luna august, inflația ajunsese la 15,3%, iar salariul mediu avea o creștere anuală de numai 12,8%. Mai mult, în august salariile au scăzut față de luna precedentă.

Inflația crește, salariile scad:

 

“În conformitate cu previziunile noastre și a majorității specialiștilor în economie, inflația a continuat să crească și în luna septembrie, ajungând astfel la rată anuală de 15,9%. Creșterea a fost însă mult mai moderată față de prima parte a acestui an. Chiar și așa, rata de creștere a salariului mediu în România rămâne cu mult sub rata inflației, ceea ce înseamnă că în termeni reali, salariile valorează din ce în ce mai puțin, astfel puterea de cumpărare a populației scade semnificativ”, subliniază reprezentanții echipei de cercetare, citați de Economedia.

Acest lucru se va vedea în evoluția economiei din România.

“Pornind de la scăderea salariilor în termeni reali, ne putem aștepta la o scădere semnificativă a cererii până la finalul acestui an. Creșterea economică din primul semestru al acestui an, creștere ce a depășit până și așteptările optimiste ale analiștilor (creștere PIB de +5,8% în prima jumătate a anului 2022), a fost bazată în mare parte pe consumul intern, așa că slăbirea acestuia va putea determina o încetinire semnificativă a creșterii în a doua jumătate a anului. Celelalte țări europene luptă și ele cu o inflație ridicată, ceea ce va determina o scădere și a cererii externe, iar România fiind legată strâns din punct de vedere comercial de aceste economii, va avea de înfruntat și acest efect ce poate slăbi și mai mult potențialul de creștere economică”, a menționat, pentru Economedia, Szász Levente, coordonatorul proiectului de cercetare economică și prodecan al FSEGA.

Având în vedere semnalele dinspre reprezentanții BNR, economiștii se așteaptă ca rata inflației să continue să crească până la finalul acestui an, însă într-un ritm din ce în ce mai lent. Se estimează că  am putea ajunge pe „platou” undeva la finalul anului 2022 sau la începutul anului 2023.

“Pentru anul viitor ne așteptăm ca în urma slăbirii cererii interne și externe, respectiv a măsurilor luate de BNR, inflația va intra pe o pantă descendentăexistând șanse ca la finalul anului 2023 să coborâm din nou la o rată a inflației de o singură cifră, adică sub pragul de 10%. În 2024, rata inflației ar putea scădea în continuare, dar toate aceste previziuni trebuie tratate cu multă precauție, da fiind contextul actual incert indus în mare parte de războiul Rusiei în Ucraina. Orice schimbare majoră pe acest front poate duce la o răsturnare a acestor scenarii”, subliniază Szász.

În județul Cluj, salariile sunt peste media națională. Mai precis, câștigul salarial mediu net în luna iulie 2022 a fost de 4756 lei, mai mare cu 44 lei comparativ cu luna anterioară și cu 479 lei mai mare față aceeași lună a anului 2021 (adică aproximativ 11,2%), arată cele mai recente date de la Direcția Regională de Statistică, consultate de Actualdecluj.ro. Față de media pe țară, câștigul salarial mediu net din județul Cluj, realizat în luna iulie 2022, a fost mai mare cu 19,6 %, ceea ce clasează județul Cluj pe locul 2 după Municipiul București.

„Chiar dacă județul Cluj deține locul doi în topul județelor din România în privința salariilor medii nete, după capitală, inflația și scăderea puterii de cumpărare îi afectează și pe clujeni. Deși nu avem toate detaliile statistice pe județe, foarte probabil creșterea salariilor în Cluj în general nu depășește rata actuală a inflației de aproape 16%, ceea ce înseamnă că și populația din județul Cluj trebuie să ia în calcul o scădere a salariilor medii în termeni reali, care foarte probabil va genera o scădere a cererii de pe piața județului. Totodată această scădere a cererii poate duce pe un termen mediu la scăderea inflației și implicit la o îmbunătățire a situației economice generale, foarte probabil însă doar pe parcursul anului 2023”, spune coordonatorul Romanian Economic Monitor, pentru Actualdecluj.ro.

Datele statistice. Prețuri vs Salarii (Sursa: INS)

Preţurile de consum au crescut în septembrie cu 1,3% față de luna august, arată datele publicate în această săptămână de Institutul Național de Statistică. Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este de 13,1%, iar rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 este 15,9%. Rata anuală a inflaţiei urcase deja la 15,3% în luna august a acestui an, de la 15% în luna iulie.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022 este 100,93%.  Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 13,4%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) determinată pe baza IAPC este 10,2%.

Față de acum un an, indicele prețurilor de consum s-a majorat cu 19,12% la mărfuri alimentare și cu 16,61% la cele nealimentare. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat la gaze, care s-au majorat cu peste 70%. Prețurile la produse de morărit și panficație sunt cu 25,3% mai mari decât în urmă cu un an, făina e cu aproape 35% mai scumpă, iar prețul pâinii a crescut cu 26,58%. Singurele scăderi s-au înregistrat la servicii de poștă, telecom și servicii de telefonie

Salariile încep să meargă în jos. În luna august 2022, câştigul salarial mediu net a fost 3933 lei, în scădere cu 42 lei (-1,1%) față de luna iulie 2022, arată datele publicate tot în această săptămână de INS. Câştigul salarial mediu brut a fost de 6348 lei, cu 57 lei (-0,9%) mai mic decât în luna iulie 2022. Diferențele între sectoare pot fi foarte mari. Astfel, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), de 9395 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte: doar 2214 de lei.

Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 12,8%.

Cum arată câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum? Indicele câştigului salarial real a fost 97,8% ȋn luna august 2022 față de luna august 2021. Indicele câştigului salarial real a fost 98,3% ȋn luna august 2022 față de luna iulie 2022. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 218,1%, cu 3,5 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna iulie 2022.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.