Închide

Președintele Uniunii Scriitorilor Israelieni, originar din Cluj:  ”cândva, biblioteca era mândria unei locuințe (…) Azi, cărțile au dispărut cu desăvârșire din locuințele moderne israeliene”

Cultură by Actual de Cluj - iul. 01, 2024 0 83

”De la Cluj la Ramat Gan” – Zvika Nir, președintele Uniunii Scriitorilor Israelieni, originar din Cluj, vorbește despre ce înseamnă ”acasă”, la Institutul Cultural Român din Tel Aviv.

”Acasă este oriunde, unde te simți familiar, unde simțurile te conduc”, spune Zvika Nir, președintele Uniunii Scriitorilor Isralieni de Limbă Ebraică, pe marginea volumului său de poezii „Otthon” – cuvânt maghiar care înseamnă ”Acasă”. Volumul a fost prezentat la ICR Tel Aviv în 28 iunie în cadrul seriei ”Discuții în galerie” („Gallery Talks”) prilejuite de expoziția ”Foliage of Life” a artistei israeliene cu origini românești Dalia Ayalon Sinclair.

Zvika Nir este scriitor, poet, avocat și fost politician israelian – membru pentru un mandat în parlamentul israelian Knesset, fost candidat la primăria orașului israelian Ramat Gan, din anul 2015 fiind președinte al Asociației Scriitorilor de Limba Ebraică din Israel. Născut la Cluj, în anul 1946, din părinți supraviețuitori ai Holocaustului, Zvika Nir a imigrat în Israel în 1948.

Prima sa carte a fost un volum de poezii pentru copii, publicată în 1993, dedicată celor trei fiice ale sale. În 2005 a obținut un masterat în literatură generală de la Universitatea din Tel Aviv. Primul său roman „Mâna care m-a executat” a fost publicat în 2012, urmat de „Vremea inimii” (2013) și „Adevăr” (2016). În 2017 a publicat prima sa carte de poezie „Otthon” („Acasă”), care a fost urmată de „Zeul arderilor dorințelor”, în 2019.

Desfășurată sub forma unui interviu cu Dalia Ayalon Sinclar, întâlnirea de la ICR Tel Aviv a beneficiat de prezența unui numeros public israelian, iubitor de literatură și pasionat de artă, precum și membri ai Uniunii Scriitorilor Isralieni de Limbă Ebraică. Discuția, sugestiv intitutată ”De la Cluj la Ramat Gan”, a scos în evidență etape ale formării individuale a lui Zvika Nir, în paralel cu evoluțiile din societatea israeliană, a căror martor și participant activ a fost.

După cum a explicat, primele sale romane au apărut relativ târziu, experiența vieții fiind aceea care l-a determinat să înceapă să scrie. „Eu am fost cel mai surprins de faptul că volumul de poezii „Otthon”, care este mai degrabă o amintire de familie, a fost foarte bine primit de public, fiind vândut relativ rapid întreg tirajul”, a spus Zvika Nir. Acesta a numit ”îngrijorător” faptul că societatea israelienă nu doar că urmează tendința generală din lume, în care se citește tot mai puțin, consumul conținutului digital extinzându-se în detrimentul cărților, ci este chiar mai înaintată în acest nefast proces. ”Cândva, biblioteca era mândria unei locuințe, cărțile împodobeau locul pe care îl numeam „acasă”. Pe urmă, biblioteca s-a mutat din salon în camera folosită ca birou de lucru. Azi, cărțile au dispărut cu desăvârșire din locuințele moderne israeliene”.

La finalul întâlnirii, invitatul ICR Tel Aviv a citit fragmente din cărțile sale, răspunzând la întrebări venite din public, multe cu referire la situația actuală – politică și socială – a Israelului, aflat în plin război.

Nir s-a născut în Cluj-Napoca, România, în august 1946 și a emigrat în Israel în 1948. Tatăl său, Samuel, a fost recrutat forțat în armata maghiară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a petrecut timp ca prizonier într-un lagăr de muncă forțată. Mama lui  Hannah, a fost o supraviețuitoare a lagărului de concentrare de la Auschwitz. Fratele său mai mic și singurul său frate, Amos, a fost ucis în acțiune în războiul Yom Kippur din 1973.

Nir a crescut în Kiryat Tiv’on și în 1958 s-a mutat la Ramat Gan, unde a absolvit liceul Ohel Shem. A continuat să studieze dreptul la Universitatea din Tel Aviv și este avocat în exercițiu din 1974. În 1973, Nir s-a căsătorit cu Dalia, o profesoară de liceu. Are trei fiice și este bunicul a șase copii.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare