Președintele Colegiului Medicilor: Jumătate dintre medicii din România sunt concentraţi în Bucureşti, Dolj, Timiş, Cluj, Mureş şi Iaşi
Sănătate by Actual de Cluj - mart. 19, 2023 0 476
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, afirmă că peste jumătate dintre medicii din România sunt concentraţi în Capitală şi în cinci judeţe ale ţării, în timp ce în restul judeţelor profesează doar 27.000 din totalul de 55.000 de medici cu drept de liberă practică, relatează news.ro, conform G4Media. Conform datelor oficiale, sunt trei judeţe în ţară care au mai puţin de 300 de medici.
„Avem un dezechilibru major în distribuţia medicilor. România are 55.000 de medici cu aviz de liberă practică. Dintre aceştia, peste 50%, în jur de 30.000 sunt concentraţi în Bucureşti, Dolj, Timiş, Cluj, Mureş şi Iaşi, deci zonele universitare, acolo sunt concentraţi jumătate din medici României. Restul, 36 de judeţe, au în jur de 27.000 de medici. Avem 12 judeţe cu sub 500 de medici, trei judeţe cu sub 300 de medici, aici ne aflăm”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România duminică, la Digi 24.
Conform acestuia, judeţul Tulcea are 250 de medici.
Daniel Coriu susţine că şi în ceea ce priveşte unele specialităţi medicale există dezechilibre.
Preşedintele Colegiului Medicilor admite că oboseala unui medic, faptul că sunt situaţii în care după 24 de ore de gardă un medic trebuie să rămână în spital pentru a-şi verifica pacienţii, pot să-l facă pe acesta să facă greşeli, relatează news.ro
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Regionala CFR Cluj caută firme pentru studii de fezabilitate de 21 milioane de euro pentru electrificarea unor linii feroviare spre Oradea, Satu Mare și Dej / Contractele depind de finanțare
oct. 14, 2026 0
-
Nepoata victimei de pe strada Ștefan Mora din Cluj este urmărită penal pentru omor în familie după ce bunicul a decedat la ATI
oct. 14, 2026 0
