Închide

Presa internaţională: clujeanul miliardar în Bitcoin Mircea Popescu a fost găsit mort în Costa Rica. Antreprenorul susţinea că este singurul om care a deţinut vreodată un milion de Bitcoini

Economie by Actual de Cluj - iun. 29, 2021 0 749

Clujeanul Mircea Popescu, antreprenor şi unul dintre veteranii industriei crypto, s-a înecat zilele trecute în Costa Rica, spune Tuur Demeesteer, investitor în criptomonede şi autor al studiului „Bitcoin Reformation”, conform Ziarului Financiar.

Potrivit publicaţiei costaricane CRHoy, un turist în vârstă de 43 de ani s-a înecat săptămâna trecută în provincia Puntarenas. În ciuda faptului că l-a descris drept „polonez”, instituţia de media susţine că numele turistului este Mircea Popescu.
Părintele conceptului de «Bitcoin Maximalism» ar putea fi mort. Dacă ştirea se dovedeşte a fi adevărată, o mulţime de Bitcoini ar putea fi pierduţi pentru totdeauna, iar piaţa ar putea primi o lovitură serioasă”, spune John Carvalho, gazda unui podcast celebru pe Bitcoin.

Jurnaliştii au adăugat că Mircea Popescu a fost găsit pe plaja Hermosa în dimineaţa zilei de 23 iunie, însă paramedicii nu au putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Antreprenor, investitor şi cercetător, Mircea „MP” Popescu a crescut în Cluj-Napoca şi a trăit în Statele Unite, Mexic, Costa Rica şi Egipt. El a lansat în 2008 Trilema, un blog prin care a abordat o serie de probleme sociale şi personale. Începând cu 2012, a început să scrie despre Bitcoin şi criptomonede. În luna aprilie a aceluiaşi an a fondat unul dintre primele servicii de tranzacţionare de Bitcoin, MPEx. Platforma a fost investigată de Securities and Exchange Commission (SEC-„ASF-ul” american), însă investitorul a negat orice fel de colaborare cu autorităţile din SUA.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu