Închide

Premierul Cîțu vrea un club al absolvenților universității din Iowa, SUA, după ce s-a întâlnit pe stradă, la Cluj, cu un alt absolvent al universității americane

Actualitate by Actual de Cluj - aug. 19, 2021 0 244

Premierul Florin Cîțu se gândește să facă un club al absolvenților universității de stat din Iowa după ce la Cluj s-a întâlnit pe stradă cu un absolvent al acestei universități.

Cîțu a declarat azi că se gândește să înființeze un club al absolvenților din România ai acestei universități din Statele Unite. ”Eu sunt foarte mândru că se discută în România despre Iowa State University, o universitate top 50 la nivel global”, a spus el azi într-o conferință de presă. ”La Cluj, pe stradă, m-am întâlnit cu cineva care a spus că a terminat aceeași universitate și acum mă tot gândeam că poate ar fi o oportunitate, dacă mai sunt în România oameni care au terminat Iowa State University, să facem un alumni club, să mai vorbim să vedem cum a fost acolo”.

Cîțu a absolvit un masterat la Universitatea de Stat din Iowa între 1997 și 1999. A urmat și studii doctorale la aceeași universitate, fără însă a susține lucrarea și a-și primi deci titlul de doctor.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare