Închide

Premierul a anunţat că vrea să retragă dosarul Rosia Montana de la UNESCO. Societatea civilă răspunde cu protest

Actualitate by Actual de Cluj - aug. 30, 2017 0 306

După ani de proteste şi după ce guvernul tehnocrat a iniţiat demersurile pentru a declara Roşia Montană sit protejat UNESCO, noul guvern anunţă că ar avea alte planuri. La Cluj, centru de protest, societatea civilă se pregăteşte să iasă în stradă vineri, după ce premierul Mihai Tudose a anunţat intenţia guvernului actual de a retrage candidatura Roşiei Montane la statutul de sit protejat UNESCO.

Protestul, lansat sub denumirea „JOS guvernul Tudose! Revoluţia începe la Roşia Montană!”, a fost anunţat pentru vineri seara, de la ora 19.00 şi deocamdată numărul celor care vor să participe e de puţin peste 100.

„”Toamna românească” a lui 2013 a început, la Cluj, în 1 septembrie. Au fost demonstraţii de stradă de o amploare cu totul neaşteptată, care au dus destul de rapid nu doar la respingerea proiectului minier al RMGC, ci şi la disensiuni în coaliţia aflată la conducerea României (USL) şi începutul sfârşitului pentru puterea patronată de Ponta. Toate mişcările cetăţeneşti din România ultimilor 4 ani poartă marca acestui protest. Datorită rezistenţei de la şi din jurul Roşiei Montane, societatea civilă românească a renăscut, românii au învăţat să-şi ceară drepturile şi să penalizeze abuzurile autorităţilor.
În seara de 29 august 2017, premierul Mihai Tudose a anunţat intenţia guvernului actual de a RETRAGE candidatura Roşiei Montane la statutul de sit protejat UNESCO; el a afirmat că demersul de înscriere în patrimoniul mondial a fost opera unor „băieţi deştepţi”, ironizându-l prin comparaţie cu demersul de protejare a unor… libelule. Aşadar, vineri nu doar că vom avea de sărbătorit 4 ani de la regăsirea-de-sine a conştiinţei civice româneşti, ci şi de reînceput lupta de atunci. Vă invit, prieteni, în Piaţa Unirii, la o discuţie publică urmată de… ce vom decide pe loc”, se anunţă în evenimentul creat pe reţeaua de socializare Facebook de Cornel Vîlcu, unul dintre liderii de protest.

Premierul Mihai Tudose a susţinut că Romania nu va mai putea exploata resursele minerale de la Rosia Montana daca această zonă va fi declarata arie protejata, precizând că anularea la UNESCO a procedurii iniţiate de catre Guvernul Ciolos este greu de realizat. „E greu pana te accepta, dar după ce te-au acceptat e aproape imposibil să te retragi. Vom încerca să retragem, să scriem ca nu ne mai menţinem punctul de vedere, punându-ne într-o situaţie absolut ciudată faţă de organele internaţionale de profil. Dacă lucrurile rămân definitive, s-a închis. Acolo sunt zăcămintele noastre. Putea să o declare protejată pe la noi prin casă, iar noi o protejăm, noi o deprotejăm – puteam sa spunem ca acolo trăieşte ultima specie de libelulă şi apoi constatăm că libelula nu mai e şi nu a lăsat moştenitori. Nu cred în coincidenţe”, a declarat Tudose, potrivit Hotnews.ro care citează News.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare