Închide

Premieră la Teatrul Național din Cluj, „Cel mai iubit dintre pământeni”

Cultură by Actual de Cluj - mai 23, 2019 0 319

Premieră la Teatrul Național din Cluj-Napoca, după faimosul roman „Cel mai iubit dintre pământeni”, al lui Marin Preda. Premiera e mâine, dar avanpremirea e în această seară.

E vorba de o adaptare după acest roman, în regia lui Tudor Lucanu.

Scriitorul Marin Preda s-a născut la Siliștea Gumești, în Teleorman, la 5 august 1922.  „Cel mai iubit dintre pământeni” este ultima creație a scriitorului, amplu tablou în trei volume al stalinismului romînesc, apărut în 1980, cu puțin timp înainte de dispariția sa, în ziua de 16 mai 1980, la Casa de Creație a Scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia. În prefața la ediția din 1984 a romanului, Eugen Simion scria: „Cel mai iubit dintre pământeni este un roman total (…) romanul unui destin care asumă o istorie, romanul unei istorii care trăiește printr-un destin“. Protagonistul, filosoful și universitarul Victor Petrini, a fost inspirat de destinele tragice ale unor scriitori renumiți: I.D. Sîrbu și Ion Caraion, ambii fiind victime ale persecuțiilor politice după instaurarea comunismului în țara noastră. Laurențiu Ulici observă pe bună dreptate că toate momentele „de existență socială ale eroului sunt tot atâtea pretexte pentru examinarea realistă și fără menajamente a «obsedantului deceniu»”.

Aurora Cornu, cu care Marin Preda a trăit o intensă poveste de dragoste și care a fost soția lui timp de patru ani, a fost cea care a dat, de fapt, titlul celebrului roman. Ea obișnuia să-l alinte, pe soțul ei, spunându-i „cel mai iubit dintre pământeni“. În momentul apariției romanului însă, acest titlu suna ca o persiflare a titlului de „cel mai iubit fiu al poporului“, pe care presa oficială îl atribuia lui Nicolae Ceaușescu. Pasiunea lui Petrini pentru Suzy – adevărată rază de soare, după zbuciumatul și amarnicul episod marital cu Matilda – este sensibil recreată de regizorul-scenarist Tudor Lucanu, prin inserturi în textul devenit spectacol. „Filosofii de viață foarte interesante” din „pătura de jos a societății” și „punerea lor în oglindă” se contrapun Erei ticăloșilor, cum denumește Victor Petrini epoca în care trăiește. Existența lui Victor Petrini se petrece într-o continuă lipsă de libertate. De unde opțiunea regizorului și a scenografului Cristian Rusu în crearea unui spațiu carceral, constrângător, silnic.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare