Închide

Premieră la festivalul de film de la Cluj. Giurgiu: „va fi o destinație fabuloasă de petrecere a timpului liber”

Actualitate by Actual de Cluj - mai 15, 2019 1 263

Regizorul Tudor Giurgiu, președintele festivalului de film Transilvania de la Cluj, spune că una dintre surprizele ediției din acest an e un studio amplasat în incinta Centrului de Industrii Creative din Lomb, cu seturi de film, unde poți veni să-ți faci propria producție.
„Ideea e simplă, așa cum mergem la un suc, la un film, la escape room pe durata a două luni va fi o destinație fabuloasă de petrecere a timpului liber. Pe trei ore poți veni cu familia, cu prietenii, să înveți cum se face un film în decoruri adevărate supravegheat de profesioniști, vei avea schițe de scenariu, poți filma, te joci de-a actoria, de-a regia, și pleci acasă cu un film pe DVD sau pe un stick”, spune Giurgiu. Instalația va fi inaugurată în 31 mai și rămâne la CREIC timp de două luni.

Tudor Giurgiu se referă la proiectul Uzina Filmelor de Amatori, creată de regizorul și producătorul francez Michel Gondry, care a câștigat în 2005 Oscarul pentru Cel mai bun scenariu original cu producția „Eternal Sunshine of the Spotless Mind”. Proiectul e un studio cinematografic construit de la zero în spațiul CREIC – Centrul de Excelență pentru Industriile Creative (Strada Lombului FN, Cluj-Napoca), cu peste 15 decoruri individuale incluse, este șansa publicului de a experimenta tot ce se întâmplă în fața, dar și în spatele camerelor de filmat.

Un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare