Închide

Premieră de gală la Cluj pentru filmul propus de România la Premiile Oscar din acest an

ActualitateTop News by Actual de Cluj - aug. 29, 2019 0 181

Premieră de gală la Cluj pentru filmul propus de România la Premiile Oscar din acest an, ”La Gomera”, în prezența regizorului și a protagonistei.

”La Gomera” e propunerea României la Oscar în acest an și are premieră de gală la cinematograful ”Florin Piersic” sâmbătă 14 septembrie, seara la ora 19, în prezența regizorului Corneliu Porumboiu și a actriței Catrinel Marlon.
Pelicula regizată de Corneliu Porumboiu, cu Vlad Ivanov în rol principal, care a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes, unde a fost selectată în competiție, este propunerea României pentru participarea la secțiunea „Cel mai bun lungmetraj internațional” a premiilor Oscar acordate de Academia Americană de Film.

Povestea unui ofițer de poliție corupt (Vlad Ivanov) care ajunge pe o insulă din Spania pentru a învăța limbajul fluierat „el silbo”, esențial în misiunea de eliberare a unui traficant de droguri, a fost filmată în trei țări (România, Spania și Singapore). Rodica Lazăr și Catrinel Marlon completează o distribuție eclectică de actori români și spanioli. Filmul a fost proiectat la Cluj în avanpremieră la ediția din acest an a festivalului de film Transilvania.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu