Închide

Pregătiri pentru valul 5: șomaj tehnic, obligativitatea măștilor FFP2 în toată țara, testarea copiilor în școli – măsuri discutate de Guvern

ActualitateSănătateSinteză știri naționaleTop News by Actual de Cluj - ian. 04, 2022 0 200

Premierul Nicolae Ciucă a avut, luni, ședință de lucru cu responsabilii în gestionarea pandemiei COVID-19, iar printre măsurile discutate se regăsesc asigurarea resurselor pentru șomaj tehnic, obligativitatea măștilor FFP2 în toată țara, testarea copiilor în școli.

Conform g4media.ro, ședința a vizat analizarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

La întâlnire au fost invitați să participe miniștri și reprezentanți ai ministerelor Sănătății, Finanțelor, Justiției, Educației, Muncii și Solidarității Sociale, precum și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, se arată într-un comunicat al Guvernului.

În cadrul întâlnirii a fost prezentată evoluția pandemiei în țară și la nivelul Uniunii Europene, fiind evidențiate o serie de măsuri avute în vedere în funcție de această situație, care să protejeze sănătatea românilor și să permită continuarea funcționării școlilor, precum și a sectoarelor economice.

Măsurile discutate în ședința de la Guvern:

  • Continuarea vaccinării a fost subliniată ca fiind cea mai sigură soluție de protejare a vieții și sănătății românilor față de formele grave de îmbolnăvire generate de SARS-CoV-2. Pe de altă parte, una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție, care ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări, rămâne portul corect al măștii chirurgicale sau al altor tipuri de măști care să respecte standardele FFP2.
  • În privința situației din școli, pentru protejarea sănătății copiilor și a personalului didactic, s-a analizat eficiența programelor de testare a elevilor și posibilitatea ca în pachetul de măsuri să fie inclusă și oferirea de măști gratuite elevilor care au nevoie, alături de capacitatea de a se administra testele în școală.
  • Pentru continuarea în bune condiții atât a funcționării serviciilor publice, cât și a activităților economice care să mențină locurile de muncă, au fost prezentate ca soluții alternanța program de lucru, respectiv șomaj tehnic. În acest sens, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor se vor asigura că sunt pregătite resursele financiare necesare.
  • În vederea asigurării unui nivel cât mai ridicat de informare corectă a populației, vor fi derulate activități de comunicare si informare, alături de demersuri de combatere a dezinformării.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare