Poveste cumplită dintr-un spital din Cluj. Un pacient a murit după ce ar fi contractat o infecție nosocomială în timpul unei intervenții chirurgicale
Sănătate by Catalin Suciu - mart. 05, 2018 0 2941
Un vârstnic de 78 de ani a decedat la Spitalul Județean Cluj, la Chirurgie II, după ce ar fi fost infectat în timpul unei operații aparent ușoare.
Fiul acestuia a povestit totul pe pagina de facebook, punând și fotografii din spital, inclusiv cu analizele medicale care ar atesta infecția.
„Aproape săptămânal auzi la tv o ştire despre cineva care moare în spitale, dar nu îţi dai seama de dezastru până nu ajungi în spitale şi te confrunţi cu dezastrul sistemului medical. Redau mai jos povestea nefericită a tatălui meu, care a ajuns în data de 19.01 prin transfer de la pneumologie la Spitalul Judeţean Cluj-sectia Chirurgie 2,pentru o operaţie de hernie hiatala, operabilă prin procedeu laparoscopic, o operaţie relativ uşoară după cum am primit asigurările doctorului, cu riscuri mici. La ieşirea din operaţie a tatălui meu aflăm ca nu s-a putut rezolva prin operaţie laparoscopic si s-a operat dupa procedeu clasic, cu taietură.
Ca şi aparţinători nu am fost anunţaţi că se schimbă procedeul ca să dăm acordul sau refuzul. După operaţie urmează 11 zile de stat la terapie intensivă, unde din a 2-a zi, tatăl meu având şi un BPOC (bronho-pneumonie obstructiva), a început să tuşească foarte mult, se tuşea din greu şi prin saloane. Degeaba am încercat să vorbesc cu câţiva medici ATI la rând şi să le cer să încerce să îi oprească tusea (intubare sau medicamentos), de fiecare dată am primit aproximativ acelaşi răspuns: ”ştim noi ce facem, staţi liniştit că primeşte aerosoli să tuşească mai uşor”. Părerea mea e că să laşi un om cu tăietură de cca 30 cm să tuşească continuu e inconştienţă sau crimă. A urmat transferul la spitalul de pneumologie şi în ziua a 12-a (sâmbătă 3.02.2018) s-a prezentat rezidentul medicului chirirug şi îi scoate tatălui meu toate aţele de la operaţie (deşi ar fi trebuit să i se scoată tot a 2-a aţă şi să îl ţină până în 21 zile), după jumătate de oră la prima tuse, i se desface operaţia şi intestinele ies afară prin incizie. După aproximativ 2 ore şi mai multe telefoane la ambulanţă, în sfârşit soseşte ambulanţa, cu şofer şi infirmier, urmând transferul înapoi la Chirurgie 2 pentru a-l reopera, unde mai stă cu intestinele afară încă mai bine de o oră, până se pregăteşte sala de operaţie, deşi au fost anunţaţi demult de problemă. După încă 11 zile de terapie intensivă şi mult chin, tatăl meu decedează.
În toată perioada cât a stat în terapie intensivă am vorbit zilnic cu toţi medicii ATI de gardă şi cu chirurgul şi am cerut zilnic detalii despre evoluţia tatălui meu. Inclusiv în ziua morţii nu am primit răspunsul adevărat cu cauza care a dus la deces. După resuscitare (inima s-a oprit în jurul orei 16,medicul de gardă ATI a ajuns în sală în jurul orei 16:30, chirurgul în jurul orei 17:00 şi decesul a fost constatat la ora 17:40), doctorul ATI şi chirurgul ne-au anunţat decesul şi încercau pe ocolite să renunţăm la autopsie, pe motiv că vom putea ridica mortul doar luni (decesul fiind miercuri). După înmormântare am decis să aflu mai multe şi am aflat ce ascundeau medicii, tatăl meu a murit de infecţie nosocomială cu ACINETOBACTER BAUMMANII, o bacterie specifică sălilor ATI şi cu o mortalitate de până la 75% (3 din 4 infectaţi cu această bacterie mor), iar după fişele medicale se pare că tatăl meu a fost infectat cam în data operaţiei. Acum detaliat toată evoluţia : – după operaţie nu a fost tratat corespunzător, fiind lăsat să tuşească şi chiar prin medicamentaţia primită a fost stimulată tusea (Fluimucil şi aerosoli), deşi ar fi trebuit să nu fie lăsat să tuşească, aceasta fiind o cauză pentru care operaţia nu s-a închis, a 2-a cauză ar fi infecţia de plagă (care a dus la ascita, acumulare de lichide în abdomen creând presiune pe operaţie) şi ţinând cont că tatăl meu era puţin obez, atele de la operaţie ar fi trebuit să fie scoase la termenul maxim de 21 de zile,nu la 12 zile. După evisceraţia totală (ruperea operaţiei), şansele de supravieţuire s-au redus drastic, infecţia continuând să îşi facă treaba. Duminică, în dată de 11.02 am sesizat medicul ATI de gardă că tatăl meu are pneumonie de stază (putea fi cauzată şi de nosocomială, dar nu ştiam atunci de ea) şi medicul m-a contrazis, dar la ora 23:00 a ajuns din cauza penumoniei să facă o acidoză respiratorie şi ajuns să fie intubat. Ni s-a transmis că ar fi făcut un AVC (atac vascular cerebral, care ar fi fost şi el posibil să fie cauzat de slabă oxigenare a creierului), deşi acesta a rămas neconfirmat, oricum nu s-au deranjat să cheme un neurolog să verifice. În toată perioada de internare l-am întrebat pe tatăl meu dacă i se face tapaj (masaj pentru a uşura eliminarea secreţiilor) şi mi-a confirmat că niciodată, deşi ar fi trebuit ca fiecărui bolnav care stă la pat să i se facă tapaj şi degeaba am cerut asistentelor să i se facă. Din păcate evoluţia a fost nefastă pentru tatăl meu şi cauza decesului ne-a fost ascunsă şi am fost minţiţi zilnic. Acum să luăm tot ce am păţit în cele 23 de zile: – asistente şi infirmiere : o mare parte din ele se comportau execrabil cu bolnavii şi aparţinătorii. Exemple: prima dată când a fost schimbat cearceaful tatălui meu a fost după 3 zile, după stimularea financiară a unei infirmiere, apoi până în ziua transferului a fost lăsat cu aceleaşi aşternuturi, tatăl meu făcând escare urâte din aceste cauze; mama a cerut puţin spirt să-i facă tatălui meu un masaj pe picioare şi o asistentă a zbierat la ea: ”SĂ VĂ CUMPĂRAŢI” şi nu i s-a dat; eu am cerut într-o zi puţin tifon să îi ud buzele tatălui meu şi mi s-a răspuns; ”data viitoare să vă aduceţi de acasă ca nu am timp să umblu după dvs”, deşi stătea pe un scaun asistenta respectivă de mai bine de jumătate de oră; tatălui meu nu i se dădea apă şi nu i se udau buzele deloc în 24 ore, doar la vizitele noastre primea apă; mâncarea era adusă de firma de catering şi aruncată pe noptieră la picioarele bolnavului, oare un imobilizat bolnav la pat cum putea să ajungă la mâncare, în plus într-o zi au primit pate fără cheiţă (oare cum puteau bolnavii să deschidă pate-ul). Tatăl meu cerea să i se facă calmantele la timp şi înainte de culcare, dar de fiecare dată ni se spunea că le primea: ”primeşte tot ce trebuie”, deşi îl vedeam că are convulsii de durere. Dar au fost şi asistente şi infirmiere umane care îşi făceau treaba corect pe lângă celelalte care erau zei, chiar am văzut asistente lovind bolnavii. -medicii ATI: unii cumsecade şi se vedea că îşi fac meseria cum trebuie, dar în cazul unora din medicii ATI am ajuns la concluzia că fac gărzi doar ca să ia banii, fără să îi intereseze evoluţia bolnavilor (nu constest profesionalismul lor în sălile de operaţii), iar unii aveau atâta autosuficenţă în ei încât nu acceptau că bolnavii pot avea şi alte prebleme decât ce consideră ei (răspunsuri: ”ştim noi mai bine”,) şi pur şi simplu unii te certau că încercai să afli mai multe sau să ceri să asculte păreri şi întrebări. După ce am aflat că a fost infectat cu nosocomiala, mi se spune senin: ”şi în spitalele din toată lumea sunt infecţii nosocomiale”, adevărat dar întrebările sunt: cât sunt de frecvenţe, care e rata mortalităţii în aceste spitale, care e gradul de rezistenţă la tratamente (câte spitale din lume au fost dezinfectate cu apă de ploaie HexiPharma) şi că ar trebui să accept că ”asta e” şi ce să facem că a murit, nu e nimeni vinovat. La partea de spăgi, au fost unele asistente şi infirmiere şi doctori care nu au vrut să primească, au fost alţii care nu mişcau nimic fără atenţii sau care îşi aşteptau ”dreptul”.
Am dat şi peste câţiva oameni de calitate, dl. doctor Munteanu, vreo 2 medici ATI, câteva asistente şi infirmiere, în rest calitatea umană din aceas secţie e deplorabilă la fel ca şi secţia în sine. Arată ca un spital din lumea a 3-a. După decesul tatălui, cu sora mea am încercat să îl aşez în poziţie creştinească în pat la ATI, dar o asistentă ne-a dat afară zbierând. A 2-a zi la anatomie patologică erau 5 morţi, 4 bărbaţi şi o femeie, tatăl meu fiind singurul care a venit de la chirurgie şi era efectiv trântit pe o targă, pe când ceilalţi morţi erau aşezaţi creştineşte pe tărgi (mâinile pe piept sau pe lângă corp, nu ca şi tatăl meu cu o mână atârnând pe jos şi într-o dungă aproape. La anatomie patologică am fost întrebat de persoană de acolo cine l-a operat pe tatăl meu, că ultimele 2 aţe (cusături) nu erau închise bine, pe acolo curgea lichid din abdomenul tatălui meu şi a zis că s-a putut infecta din cauza aceea. Acum înţeleg de ce toţi politicienii se tratează în spitale din afara ţării, preferă nosocomialele de acolo în detrimentul celor de aici. IARTĂ-MĂ TATĂ, CĂ AM CREZUT CĂ ADUCÂNDU-TE ÎN CLUJ LA SPITAL ÎŢI FAC UN BINE, IARTĂ-MĂ CĂ DEŞI AM VRUT SĂ ÎŢI FAC UN BINE, TE-AM ADUS LA MOARTE, IARTĂ-MĂ CĂ AM CREZUT CĂ ÎNCĂ MAI AVEM UN SISTEM DE SĂNĂTATE ÎN CARE BOLNAVUL E VINDECAT NU EXTERMINAT”, a scris bărbatul într-un mesaj pe facebook.
