Închide

Pompierii din Cluj: incendiul de ieri într-un bloc din Zorilor, singurul din ultimii ani cauzat de geamurile termopan, recomandă clujenilor să nu depoziteze materiale inflamabile în balcoanele închise

ActualitateTop News by Actual de Cluj - aug. 13, 2021 0 387

Incidentul de ieri din Cluj-Napoca, unde într-un balcon închis cu termopan a izbucnit un incendiu cauzat de efectul de lupă al razelor solare prin geamuri, e unul izolat în ultimii ani în Cluj: cel puțin în ultimii cinci ani acesta rămâne singular.

actualdecluj.ro a întrebat Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Cluj în câte astfel de incendii au intervenit pompierii în ultimii ani, în condițiile în care doar în Cluj-Napoca foarte multe balcoane sunt închise cu geamuri termopan. Răspunsul, venit în urmă cu puține momente – acesta e singurul incident, cel puțin singurul în care au intervenit pompierii.

Pentru ca focul să izbucnească într-un balcon închis cu geam termopan, din cauza razelor solare, e nevoie ca mai multe elemente să fie întrunite, după cum arată inspectorul-șef Ioan Moldovan în răspunsul la solicitarea actualdecluj.ro. Astfel, după cum arată ISU Cluj, ”este necesar” ca cetățenii să înțeleagă mecanismul incendiilor: ”pentru a genera și întreține o ardere este necesară o combinație de trei factori întruniți simultan în același spațiu, și anume o sursă de aprindere – flacără, căldură, țigară, material combustibil sau inflamabil – butelii GPL, recipiente cu combustibil, compuși chimici, lemn, plastic etc – și prezența oxigenului din aer care întreținere arderea. Simplul fapt al existenței căldurii solare acumulate, concentrate sau reflectate într-un balcon închis cu geam termopan nu este suficient pentru a genera un incendiu. În condițiile în care pe balcon sunt depozitate materiale combustibile ușor inflamabile există riscul de a se întruni toate cele trei elemente necesare arderii”, se arată în răspunsul ISU Cluj. În consecință, pompierii le recomandă clujenilor să nu depoziteze materiale ușor inflamabile sub directa incidență a razelor solare, în balcoane, mai ales dacă acestea sunt închise cu geam termopan.

Amintim, ieri un incendiu a izbucnit în balconul unui apartament de bloc din cartierul Zorilor, iar cauza probabilă determinată de echipajele de pompieri ajunse la fața locului a fost efectul de lupă al geamului termopan, care a concentrat razele solare și au determinat incendiul prin aprinderea unui furtun de gaz care conecta o butelie de gaz și un grătar aflate pe balcon. Este, după cum arată ISU Cluj, singurul astfel de incendiu determinat de închiderea balcoanelor cu termopan la care a fost nevoie de intervenția pompierilor, în ultimii cinci ani. Citește și:

Incendiu într-un apartament din Zorilor UPDATE Termopanele au fost de vină, în balcon se afla și o butelie cu gaz

Nici un comentariu

Scrie un comentariu