Închide

Polițiștii din Cluj protestează împotriva măsurilor din ”ordonanța trenuleț” care le taie din sporuri, manifestează la Colina, ”ne exploatați, salarii înghețați!”

Actualitate by Actual de Cluj - ian. 08, 2025 0 68

Polițiștii din Cluj protestează împotriva măsurilor din ”ordonanța trenuleț” care le taie din sporuri, azi o delegație a sindicaliștilor formată dintr-un membru a fost chemată la discuții cu conducerea IPJ Cluj.

”Am „onorat” invitația de a participa la ședința Colegiului de Conducere al IPJ Cluj, printr-o delegație extinsă din partea Filialei Cluj a Sindicatului EUROPOL. Cu toate acestea, accesul polițiștilor operativi nu a fost permis, ci doar a unui reprezentant, deși nu exista nicio problemă legată de spațiu. Din informațiile pe care le avem, se pare că unii șefi prezenți la ședință au fost iritați de prezența polițiștilor operativi care veniseră să reclame faptul că vor pierde, în medie, 1.500 de lei din salariu, deoarece nu vor mai fi plătiți pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale. Într-adevăr, este „o aroganță” să te plângi că pierzi doar 1.500 de lei pe lună și că lucrezi în zilele libere, în timp ce alții petrec aceste momente alături de familie și cei dragi”, au arătat sindicaliștii de la Europol.

Dimineață mai mulți polițiști au protestat la sediul secției 4 Colina din Mănăștur împotriva pierderii sporurilor. ”Ne exploatați, salarii înghețați!”, au scandat aceștia.

Astăzi polițiștii din România protestează împotriva măsurilor adoptate prin așa-numita „ordonanță trenuleț”. Această ordonanță prevede înghețarea salariilor și eliminarea plății pentru orele suplimentare, inclusiv pentru munca desfășurată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale. Polițiștii susțin că aceste măsuri le reduc semnificativ veniturile, în unele cazuri cu până la 2.000 de lei, afectându-le astfel nivelul de trai și motivația profesională. Protestele au loc în mai multe orașe din țară, inclusiv la Cluj-Napoca, unde zeci de polițiști s-au adunat în fața Secției 4 de Poliție pentru a-și exprima nemulțumirile. Aceștia au scandat lozinci precum „Ne exploatați, salarii înghețați” și „Muncim pe datorie, cu aproape minim pe economie”, solicitând respect și condiții de muncă adecvate.
Angajații din penitenciare s-au alăturat protestelor, exprimându-și îngrijorarea față de impactul negativ al ordonanței asupra veniturilor și condițiilor lor de muncă. Aceștia avertizează că măsurile de austeritate pot duce la deprofesionalizarea instituțiilor de forță ale statului și la scăderea siguranței publice. Sindicatele din poliție și penitenciare solicită Guvernului să revină asupra acestor decizii și să identifice soluții care să garanteze capacitatea instituțiilor de a-și îndeplini obiectivele fără a afecta negativ personalul angajat.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu