Închide

Polițiștii din Cluj au descins pe drumul care leagă Cluj-Napoca de Gherla prin Bonțida, pe durata Electric Castle, au testat mii de șoferi ca să vadă dacă sunt băuți sau drogați, amenzi de 26.000 euro

ActualitateTop News by Actual de Cluj - iul. 19, 2022 0 244

Polițiștii din Cluj au descins pe drumul care leagă cluj-Napoca de Gherla prin Bonțida, săptămâna trecută, pe durata festivalului Electric Castle, care a adunat pe domeniul Banffy zeci de mii de oameni zilnic. Mii de șoferi au fost testați cu aparatele alcooltest și drugtest, dar foarte puțini au fost depistați sub influența drogurilor ori alcoolului.

Acțiunea a durat între 13 și 17 iulie, și a urmărit prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe stupefiante la volan, cât și prevenirea evenimentelor negative în trafic, având în vedere că DN1C e al doilea cel mai periculos drum din Cluj după numărul de accidente grave și mortale. Activitățile au fost desfășurate preponderent pe DN1C E576, tronsonul dintre municipiul Cluj-Napoca și Gherla și pe Varianta de Ocolire Cluj Nord-Est. În cele cinci zile, polițiștii au efectuat peste 3.500 de testări cu aparatele alcooltest și drugtest. Rezultatul – 177 de amenzi, dintre care 14 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, toate în valoare de peste 130.000 de lei. Polițiștii au reținut 76 de permise de conducere și 63 de certificate de înmatriculare. Totodată, au fost constatate 43 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, respectiv 38 de infracțiuni de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și cinci pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Doar 34 de șoferi au fost depistați la volan sub influența substanțelor psihoactive, și alți patru sub influența alcoolului peste nivelul la care aceasta e considerată infracțiune; alți 14 șoferi au fost depistați băuți dar cu un nivel al alcoolului în sânge care s-a soldat doar cu o amendă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu