Închide

Politicienii care se bat să preia conducerea celei mai bănoase societăți a Consiliului Județean

AdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - mai 02, 2018 1 2080

Așa zisul „concurs” pentru ocuparea posturilor de conducere din cadrul Hotelului Univers T implică, de  fapt, niște politicieni proveniți din vechea gardă a fostului președinte al Consiliului Județean, Horea Uioreanu, și apropiați ai actualilor lideri ai PNL Cluj.  Fostul director Valentin Lungu a fost numit politic în funcția de director al acestei societăți, în 2012, iar acum nu e nicidecum dispus să le lase loc celor din tabăra actualilor lideri ai PNL Cluj. Lungu o acuză de incompatibilitate pe candidata pentru postul de director general, Mariana Leș, pentru că aceasta ar fi acționar la hotelurile Topaz și Metor. Membră PNL, Leș deține și un mandat de consilier județean, fiind o apropiată de-a președintelui Consiliului Județean, Alin Tișe. Pe șefa comisiei de concurs, Angela Marchiș (care este de asemenea membră PNL și se află în tabăra lui Tișe), o acuză de conflict de interese, pentru că este director al Hotelului Grand Hotel Italia iar în paralel a fost numită șefă a Consiliului de Administrație al Univers T. Valentin Lungu și-a depus și el candidatura atât pentru postul de director adjunct, cât și pentru postul de director general, iar prima etapă de selecție s-a încheiat, urmând ca toți candidații să fie chemați la interviuri.

Cine sunt candidații care se cer la șefia Univers T

Posturile din Univers T sunt foarte râvnite de oamenii de prin partide pentru că această societate este singura din proprietatea Consiliului Județean care se laudă anual cu profituri însemnate, generate în primul rând de redevența pe care Iulius Mall are obligația să o achite în baza contractului de concesiune ce a vizat terenul pe care s-a construit mall-ul, în vecinătatea hotelului (respectiv 25% din profitul brut al mall-ului, dar nu mai puțin de 45.000 de euro/lună).

Din 2008, la șefia Univers T s-au perindat directori generali și directori adjuncți numiți politic. După ce fostul PDL al lui Emil Boc a câștigat alegerile locale atât la Primăria cât și la Consiliul Județean, în fruntea societății Univers T a fost numită Brândușa Chiorean, din tabăra liderului de atunci al PDL Cluj, Daniel Buda (în prezent președintele PNL Cluj). În 2012, USL (adică PNL aliat cu PSD) impunea o nouă conducere la Consiliul Județean, pe Horea Uioreanu și Ioan Oleleu care au avut grijă să-i schimbe pe toți directorii din societățile subordonate și să-și impună propriii oameni. La Univers T, Brândușa Chiorean a fost mutată pe un post de director adjunct, iar în funcția de director general a fost numit Valentin Lungu, aflat în tabăra liberalului Horea Uioreanu. Cum PSD-iștii voiau și ei să-și aducă un om, a fost inventat încă un post de director adjunct, pentru Viorel Luca (membru de partid). În 2016, Tișe a revenit la șefia Consiliului Județean și a luat decizia de a aplica legea care prevede scoaterea la concurs a posturilor de conducere din societățile de stat. Așa se face că au fost desemnate noi consilii de administrație care acum se ocupă să organizeze concursuri pentru funcțiile de directori generali și directori adjuncți. Numai că principiul „concurs” rămâne doar la stadiul de idee. În realitate, pentru cele trei posturi (unul de director general și două de directori adjuncți) s-au înscris doar membri de partid cu state vechi, apropiații actualilor lideri ai PNL (foști PDL), respectiv Mariana Leș – consilier județean, din tabăra lui Alin Tișe (funcția de director general), și Brândușa Chiorean (își recuperează postul de director adjunct). În prezent director intermiar al Univers T, Aurelian Mureșan este de asemenea PNL-ist, dar din tabăra senatorului Marius Nicoară. Având în vedere că el și-a depus candidatura doar pentru cel de-al doilea post de director adjunct, pare că înțelegere dintre vechii și noii liberali în privința funcțiilor din conducerea hotelului e demult încheiată. A rămas să le strice ploile Valentin Lungu – din vechea gașcă a liberalilor „uioreni”. El  și-a depus dosarul și pentru poziția de director general și pentru poziția de director adjunct. Chiar dacă știe că toate cărțile sunt făcute deja și că nu are nicio șanse de câștig, Lungu amenință în stânga-dreapta cu procese, uitând că la rândul său a fost cadorisit cu funcția de director al hotelului, tot pe linie politică, deși nu avea nici cea mai mică experiență în domeniul hotelier.

 

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.