Pictor hunedorean la Cluj: „Cred că orice artist îşi doreşte să expună într-un oraş care are o astfel de forţă culturală”
ActualitateCultură by Kristina Reştea - oct. 31, 2015 0 626
25 de tablouri, cu personaje, în culori şi simboluri sunt expuse la Cluj în acest week-end, aduse de un pictor hunedorean care vede în capitala Transilvaniei „un centru cultural puternic”. Autorul francez Abel Douay şi-a lansat vineri seara la Cluj cartea „Napoleon al III – lea şi România, Influenţa Francmasoneriei”. Lângă vorbele scrise în carte s-au alăturat şi 25 de tablouri, semnate de pictorul Mircea Popiţiu.
Timp de 3 zile (de vineri până duminică), la Grand Hotel Napoca, pictorul expune 25 de tablouri sub titlul „Semn, Simbol, Semnificaţie”, realizate pe pânză. După cum explică artistul, lucrările sunt o continuare a expoziţiei intitulate „Incursiuni în tetraedrul memoriei”, care a fost realizată în primăvara acestui an la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu. „Sunt simboluri interpretate în manieră abstractă. În primăvară am avut acestă expoziţie la Sibiu, iar lucrările de aici sunt continuarea temei expuse la Brukenthal. Am continuat ideea, influenţat de titlul cărţii care urma să se lanseze la Cluj şi m-am legat de simbolurile francmasoneriei”, precizează Popiţiu. „Clujul este un centru cultural puternic, aşa că a fost o bucurie să fiu invitat la un eveniment aici. Cred că orice artist îşi doreşte să expună într-un oraş care are o astfel de forţă culturală. Aveţi o Universitate de Artă foarte puternică, aveţi Fabrica de Pensule, de numele căreia se leagă Adrian Ghenie. Sper să pot să revin la Cluj anul viitor, cu o expoziţie. Poate chiar la Muzeul de Artă”, spune Popiţiu.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Adela Mîrza, dispută cu liderul PNL Cluj într-o emisiune: „Cum e cu cinstea și onoarea?” / PNL Cluj a mințit că-i exclude pe cei care au împrăștiat pliante false
oct. 13, 2024 0
-
Grup infracţional la Cluj, specializat în operaţiuni cu substanţe psihoactive / Două persoane au fost arestate și pentru alte două s-a dispus măsura controlului judiciar
oct. 13, 2024 0