Închide

Piața de birouri, lovită în pandemie. Suprafața de spații clasa A livrată în 2021 în Cluj-Napoca va fi cu 85% mai mică decât anul trecut (Studiu)

EconomieTop News by Kristina Reştea - sept. 28, 2021 0 731

Suprafața de birouri clasa A livrată în 2021 în Cluj – Napoca va fi cu 85% mai mică decât anul trecut, arată un raport al companiei SVN România. Doar 5.000 de metri pătrați de birouri se află în acest moment în construcție în oraș, cu termen de livrare 2023. Rata de neocupare a birourilor Clasa A din Cluj – Napoca a scăzut la sub 2%. Absența unei oferte satisfăcătoare pe termen scurt poate determina companiile nou intrate în România să se orienteze către alte orașe, spun analiștii.

„Suprafața de birouri clasa A livrată în 2021 în Cluj – Napoca va fi cu 85% mai mică comparativ cu nivelul înregistrat anul trecut, fapt care a dus la o reducere drastică a spațiilor de birouri disponibile spre închiriere”, arată analiza.

Astfel, aproximativ 3.200 de metri pătrați de birouri moderne au fost livrați în acest an în Cluj-Napoca, comparativ cu 20.500 de metri pătrați livrați anul trecut, potrivit unui raport întocmit de către compania de consultanță imobiliară SVN Romania | Cluj.

În acest context, rata de neocupare a birourilor clasa A din Cluj – Napoca a scăzut la sub 2% în prezent, comparativ cu 5% anul trecut și 6,3% în 2019.Doar 5.000 de metri pătrați de birouri moderne se află acum în construcție, cu termenul de livrare estimat pentru 2023. Adițional acestora, o clădire de 7.000 de metri pătrați este finalizată la roșu în prezent și ar putea fi livrată în 2022, în funcție de mai mulți parametri.

”Rata de neocupare a birourilor din Cluj – Napoca este foarte mică și nici nu avem un pipeline generos. O companie care dorește astăzi o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați va găsi foarte greu spațiu. Absența unei oferte satisfăcătoare pe termen scurt poate determina companiile nou intrate în România să se orienteze către alte orașe, competiția dintre centrele regionale fiind acerbă. În același timp, și suprafața închiriată în 2021 s-a redus semnificativ, în acest an nefiind semnate tranzacții de marimensiuni”, afirmă Cristian Șimon, Head of Commercial Office SVN Romania | Cluj.

”Livrările de spații de birouri din Cluj – Napoca au înregistrat o scădere semnificativă în 2021 atât ca urmare a pandemiei, care a avut aceleași efecte peste tot pe Glob, dar și ca o consecință directă a PUG-ului extrem de restrictiv”, susține Șimon.

Scăderea gradului de neocupare până la cel mai redus nivel din ultimii ani a menținut nivelul headline al chiriilor pentru cele mai bune spații de birouri din Cluj – Napoca la valori similare cu cele înregistrate în anii anteriori, de 13 – 16,5 euro / metru pătrat / lună.

Cluj-Napoca reprezintă a doua piață de birouri din România, cu un stoc de aproximativ 298.000 de metri pătrați de birouri clasa A, stocul total de birouri, incluzând și clădirile clasa B, ajungând la aproximativ 353.700 de metri pătrați.

SVN Romania este una dintre cele mai mari companii de consultanță imobiliară active în România, având operațional și două birouri regionale, în Cluj – Napoca și Brașov. Compania este lider pe segmentul rezidențial și unul dintre principalii jucători pe segmentele comerciale și de property management.

SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt țări și regiuni, în care activează peste 1.600 de  consultanți imobiliari și personal administrativ.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.