Închide

Petiția pentru demiterea primarului îngâmfat de Florești a adunat deja peste 400 de semnături

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - sept. 05, 2016 0 643

Nici până la această oră primarul din Florești, Horia Șulea, nu are o soluție pentru ridicarea gunoiului menajer din comună, în schimb el continuă să-i sfideze pe localnicii care îndrăznesc să-i ceară explicații. În opinia îngâmfatului Șulea, toată lumea este de vină pentru faptul că gunoiul stă în stradă de săptămâni întregi: firmă de salubritate, prefect, Agenția de Mediu, ISU, până și oamenii care s-au mutat în Florești. Doar el, unicul, nu are nicio vină și nicio responsabilitate – așa reiese din replicile vanitoase pe care le emite ori de câte ori are ocazia, fie prin intermediul unor emisiuni, fie pe pagina personală de Facebook.  Mai exact, ne transmite Șulea, că atâta timp cât autoritățile nu-i permit să opereze gunoiul după bunul său plac, prin încălcarea normelor de mediu, pe el nu-l mai interesează, nu mai este problema lui. Și dacă Șulea nu are soluții pentru gunoi, găsește, în schimb, că e foarte firesc să organizeze petreceri, concerte și artificii, în ipoteza că oamenii vor uita de mormanele de deșeuri menajere care zac pe străzile lor. Dar lumea nu poate să uite. La finele săptămânii trecute a fost inițiată o petiție privind organizarea unui referendum pentru demiterea lui Șulea. Petiția a adunat deja peste 400 de semnături.

Bani pentru artificii și Smiley

Trei nopți în care Floreștiul a fost ținut treaz de muzică și artificii. Primarul se laudă pe pagina de Facebook cum peste 25.000 de oameni ar fi petrecut la Zilele comunei Florești, fără să spună, însă, și suma pe care a investit-o pentru a-i face pe localnici să uite că gunoaiele stau în drum de săptămâni întregi. Până și Smiley și Lidia Buble au urcat pe scenă (onorariile pe care acești artiști le solicită fiind de ordinul miilor de euro). Prietenii politicieni ai lui Șulea au fost și ei prezenți pentru a-i lăuda acestuia prestația de primar. S-au organizat concursuri și s-a cântat la multi ani. La final de program, un măreț spectacol de artificii, cădoar numai de artificii mai aveau nevoie floreștenii care se scaldă în mormane de gunoaie.

Șulea consideră, așadar, că a mai făcut o faptă bună. Prin intermediul paginii sale de Facebook el sugerează că toți cei care spun sau cred contrariul nu sunt decât niște invidioși, niște invidioși care îi confirmă lui cât este de valoros: „Numai după invidia altora, îți dai seama de propria ta valoare” (sic!) – citează el cu mândrie. Ne întrebăm, oare această valoare îi asigură și vreun regim preferențial în privința gunoiului pe care familia sa îl produce în fiecare zi? Altfel nu ne explicăm sursa aroganței pe care o afișează zilnic.

Șulea, demisia!

Demisie Sulea

La finalul săptămânii trecute, floreștenii care nu se simt atât de valoroși precum Horia Șulea au inițiat o petiție pentru organizarea unui referendum local. Petiția poate fi accesată pe portalul petitieonline.ro , iar pentru ca aceasta să producă efect este nevoie de 25% din semnăturile locuitorilor comunei Florești. În cazul în care se va aduna numărul necesar de semnături, se poate organiza referendumul privind demiterea primarului Horia Șulea. Până în prezent au semnat peste 400 de persoane.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare