Închide

Permise auto false pentru 200 până la 3.500 de euro. 30 de persoane au fost trimise în judecată de DNA Cluj

ActualitateTop News by Actual de Cluj - ian. 07, 2022 0 289

Procurorii DNA Cluj au trimis în judecată 30 de persoane pentru trafic de influență, transmite digi24.

Unul dintre inculpați a vândut timp de un an permise de conducere și de port armă false, fără ca persoanele respective să susțină examene. Clienții credeau că documentele sunt reale și că bărbatul le obținea pentru că avea relații.

În rechizitoriu, procurorii spun că în perioada 2017-2018, unul dintre inculpați, care era și capul rețelei, originar din Maramureș, ar fi pretins de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 200 și 3.500 de euro, în total aproape 40.000 de euro.

Pentru a crea aparența că influența sa este una reală, acesta chiar a emis mai multe documente cu antetul MAI, necesare obținerii permisului de conducere.

Anterior, în aceeași cauză, procurorii DNA au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu 7 inculpați, iar acum au trimis în judecată 30 de persoane.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags