Închide

Percheziții la Cluj într-un dosar de infracțiuni economice. Prejudiciul e estimat la 500.000 de euro

Actualitate by Catalin Suciu - mai 03, 2018 0 287

Polițiștii de investigare a criminalităţii economice efectuează 67 de percheziţii, în 11 județe, la sedii de firme și la 40 de administratori bănuiți de infracţiuni economice, cu un prejudiciu de 500.000 de euro.

La data de 3 mai, poliţiştii Direcției de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliției Române și cei din Maramureș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, efectuează 67 de percheziţii domiciliare, în județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Iaşi, Satu Mare, Cluj, Galaţi, Botoşani, Neamţ, Mureş, Buzău și Vaslui.

Percheziţiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureș, în care se efectuează cercetări pentru falsificare de instrumente oficiale, folosirea de instrumente false, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală.

În fapt, din cercetări a reieșit că, în perioada 2014 – 2015, 40 de persoane, reprezentanţi ai 53 de societăţi comerciale, ar fi înregistrat în contabilitate mai multe facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, pentru care ar fi dedus sau compensat ilegal T.V.A. şi ar fi diminuat artificial obligaţiile fiscale.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 500.000 de euro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.