Închide

Percheziții în această dimineață în Cluj și alte două județe într-un amplu dosar de evaziune fiscală

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 05, 2024 0 297

Percheziții în această dimineață în Cluj și alte două județe într-un amplu dosar de evaziune fiscală.

În această dimineață polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, efectuează 11 percheziții domiciliare, în județele Cluj, Bihor și Sălaj, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală față de cinci persoane.

Din cercetări a reieșit că persoanele vizate, administratori ai unor societăți comerciale, ar fi dispus înregistrarea în actele contabile de facturi ce reflectă operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor. Persoanele cercetate urmează să fie duse la audieri la sediile inspectoratelor de poliție județene Cluj și Bihor, pentru aducerea la cunoștință a calității procesuale, a drepturilor și obligațiilor aferente și audierii. Prejudiciul nu a fost făcut public.

Foto arhivă

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare