Închide

Pensionar de lux, cu salariul din Primărie ajunge la 4000 euro/lună. Nemărginită ipocrizia lui Boc

ActualitateAdministrațieOpinieTop News by Cosmina Fernoaga - iul. 09, 2019 7 6713

Fostul premier care rămâne în istorie pentru că a tăiat salariile și pensiile românilor – într-un moment în care „elita” lui guvernamentală prospera pe toate planurile – are un tupeu nemărginit, cotinuând propaganda ipocrită despre cum ar face și-ar desface el în cazul pensiilor speciale, și despre cum ar interzice cumulul pensiei cu salariul. Prezent în cadrul unui eveniment organizat de tineretul liberal, Emil Boc (acum primar al Clujului), s-a declarat pentru interzicerea cumulului pensiei cu salariul, „peste un anumit plafon”. Oare cât o înseamna „plafon” în opinia lui Boc, un pic mai mult decât încasează în prezent pensionarul său de lux, pe care l-a angajat la Primăria Cluj ca să taie frunze la câini, să fluture stegulețe și să să-l însoțească prin campanii? Potrivit declarației de avere, șeful poliției locale, Marcel Bonțidean, încasează un salariu de lux de 100.000 de lei/an, dar  și-o pensie nesimțită (sau aproape nesimțită) de 125.750 lei/an.

Cât li s-au majorat salariile lui Boc și Bonțidean

Așadar, Marcel Bonțidean (în foto, al doilea din stânga) – amicul lui Emil Boc împreună cu care petrece și concedii – câștigă lunar cam 4000 de euro, adică o nimica toată în opinia primarului clujean, pentru care pensii nesimțite cumulate cu salarii înseamnă doar ceea ce cheltuie PSD-ul, nicidecum ceea ce cheltuie el cu gașca din Primărie. Datorită majorărilor aplicate de PSD atât în mediul bugetar cât și în sistemul social de pensii, niște persoane precum primarul Emil Boc, sau pensionarul Marcel Bonțidean, au ajuns să-și dubleze veniturile de la stat. Nu l-am auzit pe primarul Emil Boc  să se simtă deranjat că i s-a dublat salariul și că e dispus să corecteze problema. Atât Primăria cât și conducerea Consiliului Județean Cluj au aprobat majorări salariale aproape de procentele maxime admise de legea PSD-istă (adică în plus 50%) astfel că în ultimii doi ani, băieții din administrația clujeană au ajuns să câștige dublu sau chiar mai mult, dacă adăugăm și majorările aplicate unor sporuri. De exemplu, primarul Emil Boc încasa în 2016 un venit anual net de 83.483 de lei/an, pentru ca în 2017 să urce la 105.820 de lei/an. În 2018, Boc raportează un salariu de 150.240 de lei, la care se adaugă și cheltuielile de deplasare și celelalte facilități care-i sunt asigurate din bugetul public, în calitatea sa de primar. Iar pensionarul său de lux nu stă deloc mai rău. Marcel Bonțidean declara pentru 2017 un salariu de 81.721 de lei/an și o pensie de 82.382 de lei/an, pentru ca în 2018 să declare un salariu de 100.000 de lei/an și o pensie de, atenție, 125.750 de lei/an (mai precis o pensie și un salariu care cumulate îi aduc lui Bonțidean un venit lunar de aproximativ 4000 euro/lună).

Ipocrizia lui Boc. Câți bani se duc pentru „funcționarea” administrației locale 

”Poate acum se înţeleg mai bine greutăţile pe care le-am avut în acele momente de criză (când era premier – n.red) Eu voi susţine în continuare acest punct de vedere, consider că peste un anumit plafon ar trebui să fie interzis cumulul pensiei cu salariul. Nu ştiu cum va reglementa actualul Guvern, dar consider că este o măsură de bun simţ” a comentat cu ipocrizie Boc, convins că Guvernul PSD se va îneca din pricina costurilor imense pe care trebuie să le suporte datorită majorării salariilor și pensiilor.

Ce nu spune Boc este că el la Cluj se bucură din plin de beneficiile majorărilor salariale aplicate de PSD și că Primăria  pe care o conduce cheltuiește mai mult de jumătate din bugetul municipalității numai pentru a funcționa, chltuieli datorate în bună măsură personalului numeros care-i include nu doar pe angajații funcționari, ci și personalul contractual (oameni angajați pe pile, în mare parte proveniți din „armata” partidului), angajați care nu e clar cum și de către cine sunt încadrați în Primărie, oameni care nu dau concurs pentru posturile ocupate, nici vreo socoteală pentru veniturile pe care le încasează. Mai precis, din bugetul anual imens de 326 de milioane de euro cât are municipiul Cluj Napoca, 189 de milioane de euro sunt banii consumați pentru funcționarea administrației locale, funcționare care implică și salariile personalului din Primărie. Trebuie menționat că în Primăria lui Boc sunt încadrați 816 funcționari dar și 276 de outsideri (personal contractual, adică angajații pe așa zisă „perioadă determinată”, care nu poartă titulatura de funcționari publici, nefiind supuși acelorași restricții contractuale).

Veniturile șefului Poliției Locale, Marcel Bonțidean, conform ultimei declarații de avere

7 comentarii

    • Nu. Guvernul a stabilit posibilitatea majorării salariilor. Cât și cum se majorează este decizia fiecărei administrații în parte. Sigur, Boc n-are nicio vină. Decât aceea de a fi un mare ipocrit, susținând că e impotriva cumulării pensiei cu salariul, în condițiile în care chiar el a angajat un pensionar de lux in Primăria Cluj. Noi știm că a angajat chiar mai mulți, atâta doar că aceștia stau ascunși sub umbrela „personalului contractual”. Acum ați înțeles ideea?

  1. 816 funcționari dar și 276 de outsideri ??? Pana si aici va prosteste Boc pe toti. Pai Primaria si toate serviciile care sunt finantate de la bugetul local insumeaza peste 1600 de salariati. Luatin considerare ca din bugetul local primesc salarii cei de la Serviciul Public Parcari, Evidenta populatiei, Serviciul Crese si gradinite, Cantina primariei, Casa municipala de cultura, Serviciul de promovare turism, Politia locala, Directia de protectie sociala… Uitati-va la organigrama https://files.primariaclujnapoca.ro/2018/08/31/Organigrama-Primaria-Cluj-Napoca-aprobata-prin-H_C_L_-nr_-36-din-12_02_2018.pdf si veti vedea acolo in coltul dreapta jos niste servicii publice care nu apar cu numarul angajatilor. Sa stiti si voi ca toti oamenii aia primesc salariile din bugetul local !. P.S. Contractuali nu inseamna pe perioada determinat ci sunt acei angajati care nu sunt functionari publici. Pe langa astia din organigrama ar fi misto daca ati afla si cati detasati sunt 😉 si care nu apar in evidentele de mai sus. Iar Bontidean nu e singurul pensionar, mai e Bobina, Madru, … si alti „outsideri”

  2. La primaria din cluj,sectorul-serviciu cum i o zice ce se ocupa cu asoc.de proprietar,i etc.fac fals în înscrisuri sub semnătură,inclusiv primarul,dar asta habar n are ce semnează,complici la evaziune fiscală,la fel fals în înscrisuri practică si sectorul impozite-taxe,la fel complici la evaziune,direcția tehnica protejează borfasi care fac constructii fără autorizatie neeliberand acte la cerere,la sectorul buletine 2 proaste marca Boc care le tine acolo> catastrofe nucleare,ar trebui bagate penal pt.ce rahaturi fac la ghiseu.Hartiile eliberate de basinosii din primărie și ce scrie in ele nu mai au nici o valoare,niște aiureli si abureli pe care nu le po ti lua în serios

  3. tot personalul contractual din primarie ce sunt si in pensie, ar trebui trimisi acasa, nu tinuti in primarie la infinit. N-ar trebui ca in primarie sa se mai permita sa existe personal contractual, mai ales cei care ocupa functii de conducere. Ar trebui sa fie cu totii functionari publici.

  4. Nu înțeleg ce este atât de deplasat! Fiind angajat in functia de sef al politiei locale cat ar trebui sa aiba omul salariu? Salariul pe care il incaseaza mi se pare ca este unul ok, avand in vedere functia pe care o ocupa. Iar in ceea ce il priveste pe Emil Boc, salariul sau de 150.000 lei/an mi se pare mai mult decat in regula. Cat ar trebui in opinia voastra sa castige primarul unui oras de marimea Clujului? 3.000 lei pe luna? 4000? 5000? De ce? Prin salarii de genul acesta in opinia mea, nu am face decat sa stimulam coruptia. Consider ca primarul orasului Cluj trebuie sa aiba un salariu de minim 12.000-15.000 lei pe luna. Asa este normal, pentru ca altfel cei care ar aspira la acesta functie nu ar fi motivati sa faca nimic, si mai mult de atat, ar fi tentati sa faca alte lucruri pentru a castiga bani prin coruptie, furturi si altele… Articolul mi se pare 100% rau intentionat si deloc obiectiv.

  5. Mai ce aveti cu bietul Marcel?! Engleza nu stie, mouseul de la calculator il tine cand cu stanga cand cu dreapta,subordonatii lui Marcel sunt 90% incoerenti si analfabeti functionali,la poliția cu ghilimele ,locala , de fapt gardieni publici cu studii indoielnice exista un singur neuron in serviciu folosit prin rotatie de toti lucratorii,inclusiv de sef , ei bine intrebarea care se naste firesc este ce face Marcel cu banii, o parte ii da copiilor,fetelor,o parte investeste in pregatirea lui culturala si carti editii princeps si doar cu o mica parte se imbuiba.Nu trebuie sa fim invidiosi pe bogatia materiala a lui Bontidean ci sa il compatimim mai bine pentru saracia spiritului sau caci nu-i asa nimic nu e mai rau decat a trai bogat intr-o lume din care nu intelegi nimic.

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.