Închide

Penalizați pentru că vor să transbordeze urbanismul din cel mai haotic cartier al Clujului, Bună Ziua, pe Dorobanților

ActualitateAdministrațieTop NewsUrbanism by Luminiţa Silea - iul. 05, 2020 1 4223

„Prea puțin dau orașului dacă vor să atingă coeficienții propuși”, a fost sintetizat proiectul propus de proiectanții de la Conproex pentru SDC Imbiliare pe Dorobanților, lângă proiectul imobiliar (birouri și locuințe) recent aprobat de Consiliul Local, proiect semnat de arhitectul Adrian Iancu, beneficiar fiind omul de afaceri Ovidiu Turcu.

Pe o parcelă de peste 5400 de mp de pe Dorobanților 116-118 s-a propus un ansamblu mixt, pe modelul din vecini, cu două imobile cu 3 niveluri de subsol, parter, 7 etaje plus unul reras la strada Dorobanților, respectiv 3 niveluri de subsol, parter și 10 etaje la strada Episcop Nicolae Ivan, indicii urbanistici fiind de 35% (POT), respectiv 2,8 (CUT). Proiectul îi aparține unui dezvoltator imobiliar controversat din oraș care se leagă de numele consulului Ștefan Berciu.

Proiectul SDC Imobiliare (plus Diesel, Geamuri și Oglinzi) a fost discutat într-o ședința de urbanism on-line de la finalul lunii iunie. Proiectanții de la Conproex prin arhitectul Andrei Varga, i-au arătat Primăriei că vor să contruiască pe același model pe care s-a propus și proiectul de lângă, în incinta Dacia Service, proiect coordonat de arhitectul Adrian Iancu, membru în comisia de urbanism și avizat recent de Primărie. Adică o clădire de birouri la strada Dorobanților (8 niveluri supraterane) și una de locuințe, în spate, spre strada Nicolae Ivan (cu 11 niveluri supraterane), doar că accesul la respectivul imobil e propus tot din strada Dorobanților.

Detalii: Proiectul cu arhitect norocos. Ce câștigă orașul dintr-o restructurare pe Dorobanților care a mai crescut pe planșe cu un etaj

Varga a arătat comisiei că se propun și două stații pentru mașini electrice, o stație de biciclete Cluj Bike și o legătură pietonală între Dorobanților și Strada Nicolae Ivan. Pe lângă acestea, la câștigul orașului se adaugă și faptul că locul de joacă propus va avea acces public neliminat.

Discuțiile din comisie au fost coodonate de viceprimarul Dan Tracea, primarul fiind plecat cu probleme administrative. Tarcea a arătat că orașul câștigă mult prea puțin din acest proiect de restructurare precizând că toate locurile de joacă din oraș au acces public nelimitat.

Cei din comisie au făcut mai multe observații. Proiectul a fost contestat și de anumiți vecini,care au avut obiecții privind chestiuni tehnice din proiect.

Arhitectul șef al municipiului, Daniel Pop, a apreciat că: „Prea puțin dau orașului dacă vor să atingă coeficienții propuși”. Arhitectul Vlad Negru a arătat că nu înțelege ce nemulțumiri au vecinii care au făcut tot felul de obiecții tehnice care, de fapt, sunt în competența Primăriei spre a fi judecate. Negru a mai arătat că parcela pe care se propune proiectul este mult prea mică ca să mai suporte și corpul din spate sau că accesul propus din strada Dorobanților nu este cel mai fericit, necesitând un aviz de circulație.

Tarcea a spus că există respectivul aviz dar a adus obiecții legate de faptul că proiectul aduce încă 75 de mașini pe strada Episcop Nicolae Ivan. Varga l-a informat că, de fapt, nu se propune acces dinspre această arteră, așa cum celălalt proiect al celor de la Dacia are. Fostul arhitect șef al orașului, Ligia Subțirică, a spus și ea că al doilea corp este mult prea înghesuit.

Arhitectul Adrian Iancu a informat proiectanții că deja a propus o legătură pietonală între Dorobanților și strada Nicolae Ivan care se va dona orașului, așa că una nouă nu are justificare. Iancu a mai spus că a proiectat deja scările în zona respectivă și că ele au nevoie de mult mai mult spațiu decât cel de care parcela SDC Imobiliare dispune. În plus, el a afirmat că servitutea de acces spre punctul trafo din zonă trebuie configurată, aceasta fiind și una dintre nemulțumirile vecinilor.

Arhitectul Voicu Bozac a semnalat faptul că, la nivelul pietonului, perspectivele propuse produc o situație dezavantajoasă pentru oraș, mai ales că frontul și silueta clădirilor din proiect sunt diferite de cele din vecinătate. El a mai spus că privește strada Dorobaților cu îngrijorare și are temeri să nu ajungă prin dezvoltări ca Bună Ziua, unde s-a construit prea mult, pe fâșii lungi.

Arhitectul Mihai Racu a subliniat că e ultima parcelă rămasă nedescurcată dar că e nevoie ca proiectul să se integreze arhitectural în zonă și să aducă legături pietonale și cu celelalte imobile vecine.

În final, proiectul a fost întors din drum iar proiectanții au primit ca temă să revină cu o altă variantă.

Beneficiarii proiectului de pe Dorobanților 116-118 sunt SDC Imobilaire plus încă patru societăți (Diesel, Prelucrarea Geamuri și Oglinzi, Geamuri și Oglinzi, Erimclas). SDC Imobiliare se leagă de numele lui Ștefan Berciu.

Pe vremea când primarul Sorin Apostu mai activa în Primărie, Ștefan Berciu de la SDC Imobiliare vindea apartamente edificate pe Edgar Quinet la etajul 3, unde în realitate cei care s-au mutat în ele trebuie să apese pe 5 când se urcă în lift pentru a ajunge acasă. Berciu este și consul onorific al statului Burundi în România și a livrat mai multe proiecte imobiliare în Cluj care însumează peste 1500 de apartamente. Ultimul mare proiect acceptat de Primărie vizează un ansamblu pe Cosașilor nr. 47-49 (continuarea unui proiect imobiliar deja început) într-o zonă de restructurare. Pentru a fi acceptat, comisia de urbanism a Primăriei a cerut o diminuare a volumului de clădiri propuse unde se doreau peste 300 de apartamente și mărirea funcțiunii grădiniței prevăzute în respectiva documentație de urbanism semnată tot de Conproex Construct a arhitectului Sorin Coșoveanu.

Detalii: Cum arată pe planșe grădinița/creșa publică cu 300 de locuri rezolvată de Boc la urbanism în zona Clujana

SDC Imobiliare sunt și cei care au dezvoltat pe un deal în comuna Baciu ansamblul de blocuri cu 8 niveluri (peste 7 imobile), unde au fost prevăzute pe planșe trei locuri de joacă dar în realitate ele nu au mai fost realizate și au fost acoperite cu parcări. În plus, proiectul a fost și recepționat fără locurile de joacă de către Primăria Baciu. Consiliul Județean ar fi dat amenzi de 250.000 de lei dezvoltatorului deoarece nu a respectat autorizațiile de construire. În prezent, există procese pe rol în acest caz.

Vezi și:

Amenzi pentru urbanismul de pe deal din Baciu. Județul vrea să redea oamenilor locurile de joacă și zonele verzi prevăzute pe hârtie dar pavate cu parcări în teren

(Planșă blocuri Baciu)

 

Un comentariu

  1. Nicio șansă pentru Cluj-Napoca la o dezvoltare pe verticală. Clădiri pitice, iar dezvoltarea pe orizontală va conduce la contopirea orașelor din județul Cluj.

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.