Închide

„Pe niciun tronson de drum nu s-a intervenit ca la carte”/ Consiliul Județean vrea sancțiuni pentru activitatea de dezăpezire din Cluj

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - nov. 28, 2023 0 132

Deși Consiliul Județean anunța la începutul săptămânii că e pregătit să facă față iernii și că monitorizează drumurile județene iar utilajele sunt în alertă, situația din teren nu a fost tocmai așa. Oficialii instituției au arătat că viscolul a generat întârzirei în intervenții dar și că este primul an în care activitatea de dezăpezire din Cluj a lăsat de dorit motiv pentru care ar urma să se aplice sancțiuni.

 

Zonele cu probleme la dezăpezire:

  • pe loturile de la Huedin spre zona de munte
  • pe lotul de la Gilău și Turda, unde au fost întârzieri în intervențiile mașinilor
  • Chinteni, înspre Pădureni.
  • pe raza comunei Săvădisla din cauza viscolului.
  • în Popești, Coruș, din cauza viscolului nu am putut interveni eficient
  • în localitatea Leghia, înspre Râșca, Mănăstireni, Valea Drăganului și Căianu, au fost câteva dintre localitățile în care au fort înregistrate întârzieri la intervenție
  • Valea Drăganului și Gârbău au fost blocate pentru câteva minute din cauza căderilor mari de zăpadă și din cauza viscolului

„Am avut și un incident cu mașini de intervenție care s-au răsturnat pe raza comunei Chinteni, mai exact în Pădureni, din cauza gheții. A fost nevoie de intervenția altor utilaje, din alte zone, pentru a reuși să eliberăm carosabilul. Pentru prima dată în acest an au fost probleme pe anumite drumuri județene, iar în prezent mai sunt mici probleme, dar se circulă. Utilajele noastre sunt pe teren în continuare și intervin acolo unde drumul e blocat sau are strat de gheață. Pe niciun tronson de drum nu s-a intervenit ca la carte, deja am cerut colegilor mei de la Direcția de Drumuri să aplice sancțiuni contractuale. Din păcate, nu înțeleg firmele nici acum, după atâția ani, că orice ban plătit amendă este luat din profitul lor. Realizez exact ce probleme au firmele, realizez cu își împart teritoriul și cum își duc mașinile în alte zone ca să facă față concurenței și nu am siguranța că vor interveni la timp pe toate tronsoanele, de aceea sunt reținut. Am avut doar de la Primăria Căianu solicitări pe o zonă unde nu au putut urca autobuzele și am avut două solicitări pe raza comunei Aghireșu, la Leghia, de la primărie și din partea Primărie Chinteni, în localitatea Popești, unde au rămas oameni pentru câteva ore blocați pe acest traseu”, a declarat președintele Consiliului Județean, la Napoca FM.

 

sursă foto: Ioan Mariș/Facebook

Nici un comentariu

Scrie un comentariu