Închide

Cum arată Parcul Feroviarilor, aproape de finalizarea șantierului/Ce reproșuri se aduc proiectului pus în operă de Primărie

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - nov. 28, 2023 0 954

Mai multe imagini de pe șantierul Parcului Feroviarilor din Cluj au fost postate de constructorii de la Nord Conforest. Lucrările ar urma să fie gata anul acesta. Potrivit proiectanților, încă nu s-au încheiat plantările de copaci în acest parc și se așteaptă ca temperaturile să urce ca să poată fi încheiată respectiva etapă. Se mai lucrează la marcaje, la trotuar și la alte finisaje din viitorul parc.

Aproape de finalizarea șantierului, activiști sau riverani aduc și reproșuri amenajării, mai ales în cee ce privește vegetația dar și soluțiile de mobilitate velo pe care Primăria le-ar fi neglijat de la începutul acestui proiect.

 

La finalul săptămânii trecute, firma Nord Conforest a postat mai multe imagini în mediul online care arată stadiul lucrărilor de modernizare la Parcul Feroviarilor din Cluj-Napoca.

Deja proiectanții au declarat public că mai este nevoie de finisaje, de încheierea lucrărilor la amenajarea trotuarului, de marcaje sau au arătat că se așteaptă temperaturi mai ridicate pentru a se încheia procesul de plantare a noilor copaci în acest parc.

Imagini din 26 noiembrie:

Vedere de ansamblu de la finalul lunii octombrie 2023:

 

„A ieșit mult mai bine decât la spanioli, dar aveau și alte sume la îndemână. Apoi, partea de mobilitate nu consider că a ieșit din moment ce cererea civică de zece ani privind legarea Armătura de Feroviarilor nu a fost respectată pietonal și velo. E bună renaturararea, dar putea fi pe alocuri și mai bună naturarea, adică păstrarea vegetației care există deja acolo. O altă discuție e legată de scala. Dacă vrem la nivel metropolitan un parc peisaj, un coridor de mobilitate metropolitan, astfel de costuri o să fie puțin fezabile pe sute, chiar mii de hectare. Nu au ieșit nici malurile, așa cum propunea tema de concurs. Ce zic nu e un reproș la adresa proiectanților. Dar ideea e că putem avea și parcuri la fel de frumoase, chiar minim invazive, cum e cel pt care am insistat in trecut, la Parcul Prodan, unde costurile au fost de 100 de ori mai mici”, a semnalat activistul Adrian Dodotaru, cel care a lăudat și multe lucruri din proiectul Parcului Feroviarilor.

DETALII:

Activiștii din Cluj laudă lucrările din Parcul Feroviarilor, aflat încă în șantier de modernizare: Sunt mai multe plusuri decât minusuri

 

„Poze reusite, din pãcate aratã jumatați de adevãr. Lacurile cu greu se pot numi lacuri, vegetația… Am sã caut a pozã cu parcul înainte de mãcel… au fost tãiați mulți copaci, au fost alungați sute de viețuitoare care trãiau acolo.Acum avem ” platz” mare, cu foarte puținã umbrã ( mi se pare chiar cinic, cã majoritatea pãrților în care copacii rãmaşi chiar formeazã un petic de umbrã, s- au plantat niste arbusti mici care fac imposibil ca oamenii sã se ascundã de soare). Despre copacii nou plantați ce sã spun? Nişte cioturi. Foarte mulți au crengi doar pe o parte. Ce coroanã vor avea? Asearã am trecut pe acolo, am vãzut cã rulourile de iarbã stau la marginea drumului şi asteaptã sã fie plantate la locul lor. Acum în noiembrie. Risipã de bani. Ce şanse are iarba aia sã supraviețuiascã?”, a arătat Albert Antal Orsolya,o riverană din zonă.
Aceasta a mai arătat și în vara anului că noii copaci plantați în parc nu au rezistat furtunilor din luna iulie.
(iulie, Vasile Prunean/Facebook)
„Și nici o pistă pentru biciclete, nici pe margini măcar, nici spre Someș, nici spre str. Parcul Feroviarilor, nici pe celălalt mal, practic o blocare a Someșului ca și culoar de mobilitate nemotorizată, cel mai probabil pentru că tema de proiectare / caietul de sarcini nu a prevăzut așa ceva… deci în privința mobilității nemotorizate, Parcul Feroviarilor se conturează mai degrabă că un eșec urât, la fel că Parcul Armătură și că multe porțiuni din proiectul de reabilitare a malurilor Someșului în cart.Grigorescu”, a arătat și Radu Mititean de la Clubul de Cicloturism Napoca.

 

Ce presupune proiectul Parcului Feroviarilor care are 5,3 hectare: 
– investiție de peste 9 milioane euro
– Amenajările propuse cuprind alei pietonale de acces pentru toate categoriile de utilizatori, spații plantate cu vegetație, arbori și arbusti, instalare gazon; iluminat general si arhitectural cu sistem LED; mobilier urban pentru odihnă sau pentru activităţi recreative.
– Plantări: 555 de arbori, 32.500 de arbuşti şi 5.500 de bucăţi flori perene
– Pe latura estică a parcului sunt prevăzute câteva movile artificiale din pământ, acoperite cu gazon și arbori, pentru asigurarea unei delimitări naturale faţă de strada Parcul Feroviarilor. În lungul acestor movile, pe fâşia estică a parcului, se propun rigole naturale deschise, cu rol de biofiltru, ca elemente integrante ale scenariului de preluare a apei pluviale din zonă. Aceste rigole se amenajează cu vegetație specifică zonelor umede, asigurând un caracter natural spre strada Parcul Feroviarilor.
– Lacuri de retenţie şi vegetaţie – S-au amenajat două lacuri de retenţie a apelor pluviale, sub forma a două zone umede. Vecinătățile acestor zone umede se vor planta cu vegetație tipică, ce va încuraja dezvoltarea și susținerea unui ecosistem specific.
Relaţie nouă cu râul Someş:
– Realizare două pasarele pietonale peste râul Someş. Pasarelele vor asigura traficul pietonal și velo peste râu, contribuind la noi trasee de traversare a zonei pe direcția est-vest.
– S-au propus racordări ale căii de rulare a pasarelelor cu aleile existente pe cele două maluri ale râului Somes, prin rampe care să asigure accesul tuturor categoriilor de utilizatori, inclusiv persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.
– Malurile râului Someș sunt parte din proiectul de amenajare pe porțiunea din dreptul Parcului Feroviarilor pentru a se asigura accesul la apă. Prin aceasta amenajare râul va fi tratat ca parte componentă a parcului, cu atât mai mult cu cât prin proiect sunt propuse doua noi legături pietonale între cele doua maluri. Amenajarea este una naturală, cu alei din lespezi de piatră, vegetație, gazon și plantatii cu arbori și arbusti, iluminat cu sistem LED şi mobilier urban pentru odihnă.
– Amenajarea mai cuprinde pavilioane multifuncționale, sistem de irigații automatizat, toaletă automată – cu acces și pentru persoanele cu dizabilităţi.
Proiectul de modernizare a acestui parc reprezintă rezultatul unui Concurs internațional de soluții organizat de Ordinul Arhitecților din România alături de Primăria municipiului Cluj-Napoca. Câștigătorul premiului I – contractul de proiectare – desemnat de juriu este Asiza Birou de Arhitectura S.R.L (arhitectul Vlad Rusu).
Lucrările sunt realizate de Asocierea SC Nord Conforest SA & Eco Garden Construct SRL.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu