Închide

Patru zile de lucru pe săptămână: Angajații români sunt deschiși la un astfel de program de muncă, însă nu și companiile

ActualitateEconomie by Actual de Cluj - feb. 25, 2023 0 208

Săptămâna de lucru de patru zile a fost adoptată de mai multe companii din străinătate, inclusiv de Marea Britanie, unde zeci de companii au luat parte la cel mai mare test din lume privind săptămâna de lucru de 4 zile, angajații dorind să se menționă în continuare, relatează economedia.ro.  În ceea ce privește situația din România, 80% dintre angajații români sunt deschiși la a încerca săptămâna de lucru de patru zile, potrivit unui sondaj realizat în februarie anul acesta de BestJobs, pus la dispoziție pentru Economedia. În luna aprilie, BestJobs a lansat un sondaj privind săptămâna de lucru de 4 zile în care 78% dintre respondenți spuneau că sunt deschiși la a încerca acest aranjament. 

Principalul motiv pentru care atât de mulți angajați ar dori să lucreze doar 4 zile pe săptămână este: îmbunătățirea echilibrului dintre viața profesională și cea privată – 75%, urmat foarte aproape de Mai mult timp liber pentru a face lucruri pentru sănătatea mea psihică și fizică – 74%, potrivit datelor colectate de BestJobs în luna februarie. 

Totuși, deși angajații români doresc să lucreze mai puține zile pe săptămână, doar 37% dintre recrutori consideră un program de lucru de 4 zile pe săptămână ar funcționa pentru compania unde lucrează. 

Pe de altă parte, 18% dintre respondenți au spus că nu ar vrea să lucreze patru zile pe săptămână, în timp ce 12% au spus că nu știu dacă ar fi deschiși la un astfel de program de lucru.

„Vedem cum la nivel european, reducerea săptămânii de lucru a fost un succes și prevedem că va avea ecou și pe plan local. Din unul dintre cele mai recente sondaje realizate de BestJobs de anul acesta, aflăm că angajații români ar fi deschiși să adopte un astfel de program (80%), în special pentru a câștiga mai mult timp liber și un echilibru mai bun între job și viața personală. Dacă în al doilea trimestru din 2022, 55% dintre angajații români se temeau de mărirea zilei de lucru de la 8 la 10 ore, în prezent, nevoia de odihnă înclină balanța în favoarea scurtării săptămânii de lucru. În acest sens, 40% dintre angajați ar accepta să aibă un program de 10 ore de lucru pe zi, timp de 4 zile, în timp ce 20% preferă scenariul care presupune să lucreze 9 ore pe zi, timp de 4 zile astfel încât să aibă jumătate de zi liberă săptămânal”, a declarat pentru Economedia Ana Vișian, marketing manager BestJobs.

În Marea Britanie, un proiect-pilot privind săptămâna de lucru de patru zile a avut un succes atât de mare încât majoritatea firmelor spun că nu se vor întoarce la programul normal

Zeci de companii din Marea Britanie au luat parte la cel mai mare proiect-pilot din lume privind săptămâna de lucru de 4 zile. În urma experimentului, 15% dintre angajații care au participat au declarat că „nicio sumă de bani” nu i-ar convinge să revină la munca de cinci zile pe săptămână, scrie The Washington Post. 

Aproape 3.000 de angajați au luat parte la proiectul pilot, care a fost organizat de grupul de susținere 4 Day Week Global, în colaborare cu grupul de cercetare Autonomy și cu cercetători de la Boston College și de la Universitatea din Cambridge.

Companiile care au participat puteau adopta diferite metode pentru a scurta „semnificativ” săptămânile de lucru ale angajaților lor – de la acordarea unei zile libere pe săptămână până la reducerea zilelor de lucru într-un an pentru a ajunge la o medie de 32 de ore pe săptămână – dar trebuiau să se asigure că angajații primesc în continuare 100% din salariul lor.

La finalul experimentului, angajații au raportat o serie de beneficii legate de somnul lor, nivelul de stres, viața personală și sănătatea mentală, potrivit rezultatelor. Veniturile companiilor „au rămas în linii mari aceleași” în timpul celor șase luni de testare, dar au crescut în medie cu 35% în comparație cu o perioadă similară din anii anteriori. Demisiile au scăzut.

Dintre cele 61 de companii care au participat la studiu, 56 au declarat că vor continua să implementeze săptămâna de lucru de patru zile și după încheierea proiectului pilot, iar 18 dintre acestea au declarat că această schimbare va fi permanentă. Două companii prelungesc perioada de testare. Doar trei companii nu au intenționat să continue acest program.

Rezultatele sunt susceptibile să readucă în centrul atenției săptămânile de lucru mai scurte ca o posibilă soluție la nivelurile ridicate de epuizare a angajaților și la fenomenul „marea demisioneala” exacerbate de pandemia de coronavirus, în contextul unei mișcări globale care solicită întreprinderilor să renunțe la săptămâna de lucru de la 9 la 5, de la birou, de cinci zile, și să adopte practici de lucru mai flexibile.

Citește mai mult pe economedia.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare