Închide

Parlamentul European a introdus la Curtea de Justiție a UE o acțiune privind eliminarea vizelor de intrare în SUA pentru toți cetățenii europeni

ActualitateDezvoltare by Actual de Cluj - mart. 04, 2021 0 193

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a decis să introducă o acțiune la Curtea de Justiție a UE pentru eliminarea vizelor la intrarea în SUA pentru cetățenii din statele membre, relatează G4Media. Parlamentul European a cerut, deseori, Comisiei Europene să garanteze reciprocitatea vizelor între UE şi SUA.

Și europarlamentarul bulgar, Ilhan Kyuchyuk (grupul Renew), a declarat că decizia în Comisia pentru afaceri juridice (JURI) a fost luată, pe 1 martie, cu „o majoritate covârșitoare” și vizează o plângere la Curtea de Justiție pentru „inacțiune” a Comisiei Europene.

Kyuchyuk este convins că, prin inacțiunea sa, Comisia Europeană, în calitate de „gardian al tratatelor”, subminează credibilitatea instituțiilor și a anunțat că președintele PE, David Sassoli, urma să sesizeze Curtea europeană de Justiție până pe 4 martie.

„Recunosc sensibilitatea diplomatică, precum și necesitatea de a găsi mijloacele potrivite pentru a obține rezultate optime în relațiile cu Statele Unite, dar cred că este timpul ca Comisia să își îndeplinească angajamentele. Tratamentul diferit al cetățenilor europeni este inadmisibil”, a afirmat Ilhan Kyuchyuk, potrivit unui comunicat de presă al europarlamentarului.

David Sassoli a decis să introducă o acțiune la Curtea de Justiție a UE în disputa cu Comisia Europeană pentru eliminarea vizelor la intrarea în SUA, în prezent cetățenii din patru state membre fiind obligați să dețină o astfel de viză: România, Bulgaria, Croația și Cipru.

David Sassoli a acceptat astfel o recomandare a Comisiei JURI, au declarat surse pentru G4Media.

Parlamentul European a cerut, în repetate rânduri, Comisiei Europene să adopte măsurile prevăzute în legislaţia UE pentru a garanta reciprocitatea totală a vizelor între Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Acțiunea președintelui Parlamentului European, în disputa instituțională cu Comisia Europeană în chestiunea vizelor pentru SUA, este printre puține cazuri în care se cere intervenția Curții de Justiție a UE. Baza legală pentru un demers în justiție este asigurată de Regulamentul de procedură al PE.

Europarlamentarul PSD, Corina Crețu, a afirmat, miercuri seara, că România este „cu un pas mai aproape de ridicarea vizelor pentru românii care călătoresc în SUA”.

„Salut decizia Președintelui Parlamentului European de a introduce la Curtea de Justiție a UE o acțiune privind eliminarea vizelor la intrarea în SUA pentru toți cetățenii europeni. Astfel, obligativitatea pentru cetățenii români (alături de cei ai Bulgariei, Croației și Ciprului) de a deține viză la intrarea în SUA ar putea fi ridicată. Cred că ar fi o situație normală care ar pune capăt dezechilibrului în care ne aflăm – atât timp cât cetățenii tuturor celorlalte State Membre nu au această obligație”, a afirmat Corina Crețu.

În octombrie 2020, Parlamentul European a adoptat o rezoluție, cu 376 voturi pentru, 269 împotrivă şi 43 abţineri, prin care îndeamna Comisia Europeană să prezinte „un act juridic ce prevede suspendarea pentru o perioadă de douăsprezece luni a exonerării de obligaţia de a deţine viză pentru cetăţenii SUA, după cum este stabilit în aşa-numitul mecanism de reciprocitate”.

Conform legislaţiei UE, dacă un stat terţ nu elimină vizele în 24 de luni de la primirea unei notificări formale privind o situaţie de nonreciprocitate, Comisia Europeană trebuie să adopte un act normativ prin care să suspende 12 luni acordul privind eliminarea vizelor în relaţia cu acel stat.

„Situaţia de nonreciprocitate care afectează România, Bulgaria, Croaţia şi Republica Cipru a fost notificată formal pe 12 aprilie 2014, astfel că era necesară o acţiune a Comisiei Europene până cel târziu pe 12 aprilie 2016”, preciza Parlamentul European în octombrie, potrivit G4Media.

Sursa foto: David Sassoli/Facebook

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare