Update Parcul mic cu umbră și gazon verde, dat în folosință oficial/Are mese de sah din piatră
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - sept. 04, 2023 0 1197

Zone verde de aproape 5000 de metri pătrați din Piața 14 Iulie a fost deschisă pentru public, după lucrări care au durat circa un an de zile. Oficialii Primăriei Cluj au prezentat într-un video în direct de la fața locului noua zonă verde, insistând că șantierul a fost terminat mai repede, motiv bun pentru constructor, Garden Center Group, să se țină și de cealaltă promisiune – să finalizeze până la finalul anului Parcul Observator unde societatea lucrează de asemenea.
Dacă în luna iulie, primarul Emil Boc insista în cadrul unei vizite de șantier în parcul 14 iulie, pe zonele cu umbră din parc și pe existența unor bănci cu spătar, având în vedere că a fost criticat de clujeni cu privire la malurile Someșului (unde nici umbră nu e, nici bănci confortabile), de această dată Boc a arătat că în noul parc există zone pentru practicarea sportului (firness, tenis de masă) dar și mese de sah.
Pe malurile Someșului în Grogorescu, unde exista o zonă de tradiție pentru iubitorii de șah, oamenii mai vin acum și joacă șah pe blocurile de beton încă nemontate pe șantier. Foișorul de aici a fost dus în alt parc din cartier, dar zona, fie și ea fără sălciile împleticite și foișor, tot a rămas una iubită de cei care joacă șah.
(august 2023/Someș/Cluj-Napoca)
(iulie 2023/Someș/Cluj-Napoca, sursa Tibor Hartel/Facebook)
(Emil Boc în Parcul 14 iulie, septembrie 2023/sursa: captură video Facebook)
Update:
(Someș, 4 septembrie 2023)
„Am venit pentru că s-a întâmplat o mică minune. Cineva a reușit să termine parcul cu o lună mai devreme decât termenul inițial. Se mai întâmplă și astfel de lucruri”, a mai arătat primarul.
Parcul 14 iulie are, potrivit primarului, o jumătate de hectar iar investiția de transformare a sa a fost de 1 milioan de euro.
Date tehnice:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
A început TIFF.24. Urmează zece zile în Cluj cu 200 de filme, invitați celebri, expoziții sau concerte/Evenimente de neratat weekendul acesta, recomandate de organizatori
iun. 13, 2025 0
-
Tudor Giurgiu, președintele TIFF, despre efectul AI în cinema: „Cred că inteligența artificială va fi în curând adoptată de tot mai multă lume, de cineaști din toate generațiile”. Regizorul mizează pe o co-producție om-mașină
iun. 13, 2025 0