Parcul de pe Canalul Morii va fi gata abia la finalul lui 2026. Primarul Emil Boc: Constructorul e clujean, am încredere că va respecta termenul. Proiectul a fost licitat în 2022, iar contractul a fost semnat acum mai bine de trei ani
AdministrațieTop News by Actual de Cluj - iun. 18, 2026 0 28
Noul parc amenajat pe culoarul Canalului Morii, în zona Parcului Rozelor, ar urma să fie finalizat la sfârșitul anului 2026, potrivit informațiilor prezentate de primarul Emil Boc. În prezent, lucrările au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 25%.
Investiția, estimată la aproape 6 milioane de euro, este realizată de SC TCI Contractor General și este finanțată din fonduri europene și din bugetul local.
Proiectul are însă un parcurs mult mai lung decât termenul anunțat inițial. Licitația pentru proiectare și execuție a fost adjudecată de TCI Contractor General în decembrie 2022, iar contractul a fost semnat în ianuarie 2023. Valoarea acestuia era de 24,58 milioane de lei fără TVA.
La momentul semnării contractului, municipalitatea estima o durată totală de 15 luni, dintre care trei luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuția lucrărilor.
În realitate, șantierul a pornit mult mai târziu. Potrivit informațiilor prezentate anterior de Primărie, ordinul de începere a lucrărilor a fost întârziat de procedurile de expropriere necesare pentru amenajarea parcului, astfel că proiectul a intrat efectiv în șantier abia în 2025, la aproape trei ani de la semnarea contractului.
Parcul va ocupa o suprafață de 3,26 hectare și va include peste 250 de arbori noi, locuri de joacă, zone pentru sport și fitness, grădini urbane (zona pentru grădinărit veche va fi păstrată), alei pietonale și facilități pentru bicicliști. Dacă actualul calendar va fi respectat, clujenii vor putea utiliza noua zonă verde la sfârșitul anului viitor.
Într-un video postat pe rețelele de socializare de pe șantierul parcului, primarul Emil Boc a ținut să spună că de parc se ocupă un constructor care e clujean și că are încredere că acesta va respecta acest termen de finalizare deoarece nu a dezamăgit Primăria la alte lucrări pe care le-a prestat pentru instituție . El a mai spus că partea grea a proiectului a trecut (lucrările de infrastructură) și că șantierul este în grafic.
